Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Jane Fonda se va căsători pentru a patra oară


Actrița americană Jane Fonda, în vârstă de 72 de ani, se va căsători pentru a patra oară, în 2011, potrivit unor informații apărute în presa americană, relatează femalefirst.co.uk. Jane Fonda a suportat la începutul lunii noiembrie o intervenție chirurgicală de extirpare a unei tumori mamare, descoperită cu ocazia unui control medical de rutină. Datorită faptului că boala a fost detectată într-un stadiu incipient și pentru că a fost vorba de o formă neinvazivă de cancer, actrița americană nu va avea nevoie de tratament suplimentar. Incidentul a determinat-o pe actrița americană să accepte propunerea în căsătorie a partenerului ei de viață, producătorul muzical Richard Perry, care i-a fost alături în timpul acestei experiențe traumatizante. Jane Fonda și Richard Perry s-au logodit în 2009, însă, potrivit presei americane, au renunțat la planurile de nuntă, la începutul anului 2010. Se pare însă că actrița ame-ricană a fost impresionată de devotamentul partenerului ei de viață, după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar, și a acceptat să se căsătorească cu Richard Perry, în 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?