Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

A furat calul cu tot cu căruţă şi apoi s-a predat


O femeie din Sihlea a fost trimisă în judecată în două dosare în aceeași săptămână, fiind acuzată că a băut, după care a intrat prin casele vecinilor pentru a fura. Geta C. a luat de prin gospodării de la cartoane de ouă și până la calul cu căruță cu tot. În primul dosar penal, învinuita este acuzată că în mai multe zile, fiind în stare de ebrietate a pătruns fără drept în curțile vecinilor prejudiciindu-i de mai multe bunuri în valoare totală de 2.000 de lei.
În ziua de 21 iulie 2010 a intrat la Marcel S., a înhămat calul la căruță și a plecat spre Sihlea și de aici la Dumbrăveni la sora sa. În aceeași zi, probabil după ce și-a revenit din beție, s-a prezentat singură la poliție să spună că este căutată pentru acest furt. Patru zile mai târziu, fiind în aceeași stare bahică, a intrat în gospodăria lui Nicolae A., de unde a luat un aparat DVD, un pachet de cafea, două kilograme de pulpe de pui, și un carton cu 30 de ouă.
A doua zi, fiica sa a mers la partea vătămată să-i restituie DVD-ul. A treia faptă din dosar a fost comisă în noaptea de 5 spre 6 august a.c., când învinuita a intrat în casa lui Paraschiv N., de unde a luat 13 țevi metalice pe care le-a vândut pentru 100 de lei. Bunurile au fost recuperate.
Al doilea dosar în care este trimisă în judecată, face referire la faptul că în data de 26 august, a intrat la un vecin căruia i-a furat telefonul mobil. Înainte de a comite fapta, îl auzise pe acesta că ar avea un telefon de vânzare. Geta a reușit să fure bunul și să-l vândă celui cu care vorbise partea vătămată. Învinuita a recunoscut fapta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?