Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Adina Vizitiu, condusă de sute de oameni pe ultimul drum


Adina Vizitiu, subinspector de poliție în cadrul IPJ Vrancea, a fost înmormântată ieri, în cimitirul din comuna ialomițeană Gheorghe Doja, localitatea în care a copilărit. Sute de oameni au condus-o pe tânăra polițistă pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de opt preoți, printre care și părintele Miron, din Focșani. Coloanele de mașini care formau cortegiul funerar s-au întins pe kilometri întregi și toată lumea a plâns-o pe Adina. Pentru localnicii din comuna Gheorghe Doja, polițista a fost un „simbol”, cel puțin asta spun colegii ei. Un simbol care acum le-a sfâșiat sufletele.
La funeralii au participat peste 300 de persoane numai din Vrancea, printre care s-au numărat mai mult de 100 dintre foștii colegi ai Adinei. Sicriul cu trupul neînsuflețit al acesteia a fost purtat către biserică, dar și până la groapă de foștii colegi din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea, cărora le-a fost ca o soră. Comisarul șef Tomiță Păvăloiu, adjunct al șefului IPJ Vrancea, ne-a precizat că moartea polițistei este o mare pierdere pentru toți cei care au cunoscut-o. „Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime ceea ce a fost astăzi (ieri-n.r) aici, în comuna în care Adina a copilărit. La înmormântare a participat foarte multă lume atât din Vrancea, cât și de aici din județul în care ea s-a născut și a locuit până să vină în Vrancea. Toată lumea a plâns-o și o vom plânge în continuare. Era un om extraordinar, care nu ar fi trebuit să moară atât de devreme”, a spus comisarul șef Tomiță Păvăloiu.
Familia, dar și cunoscuții sunt înmărmuriți de durere. Mulți dintre cei care o cunoșteau pe Adina spun că nu realizează nici acum că aceasta nu mai este și că au în continuare impresia că trista veste este o glumă proastă.

Decesul va fi anchetat

Adina Vizitiu s-a stins din viață la nici 26 de ani, lăsând în urmă o fetiță de numai 10 zile și o familie sfâșiată de durere. Polițista a decedat duminică, iar ieri a fost înmormântată.
Decesul Adinei este considerat suspect, așa că în acest caz se vor face verificări și în funcție de rezultatul oficial, care va veni de la Serviciul de Medicină Legală, se va ști cu exactitate care a fost cauza morții Adinei. Din primele informații a reieșit că aceasta ar fi suferit de o afecțiune la inimă, afecțiune pe care o avea încă din copilărie și care, din păcate a fost descoperită abia în momentul în care Adina a trecut în neființă. Subinspectorului Adina Vizitiu i s-a făcut rău duminică seara. Familia a cerut ajutorul medicilor, care au preluat-o pe polițistă de acasă și au transportat-o la spital. Când medicii au ajuns la locuința tinerei, aceasta era deja în stop cardio-respirator. A fost resuscitată și apoi transportată la spital, unde s-au continuat manevrele de resuscitare. Toate eforturile au fost în zadar. Adina nu a mai putut fi readusă la viață…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?