Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Despre cobalt


Cobaltul, foarte puțin reprezentat în organism, are o importanță deosebită în metabolism. Face parte din compoziția vitaminei B12, care, împreună cu fierul, constituie un eficient factor antianemic. De asemenea, cobaltul dispune și de proprietăți vasodilatatoare. În doze reduse, împreună cu fierul și cuprul, el ia parte la formarea hematiilor. Acest mineral activează și unele enzime, contribuie la autoapărarea organismului, la menținerea integrității sistemului nervos, precum și la procesele de creștere.
Cobaltul este indicat într-o serie de afecțiuni, cum ar fi: palpitațiile, anxietatea, anemiile pernicioase, hipertensiunea arterială, angină pectorală, coronarită, arterită, spasmele și blocajele vasculare (îndeosebi cele ale membrelor inferioare), sciatică, nevritele, afecțiunile spastice digestive etc.
Cobaltul este foarte răspândit în regnul vegetal, cu deosebire în următoarele fructe și legume : caise, cartofi, cireșe și vișine, ciuperci, fasole uscată și fasole verde, grâu nedecorticat (integral), mere, morcovi, orez, pere, roșii, salată verde, sfeclă roșie, varză și îndeosebi spanac etc. Din păcate, prin rafinare și pregătire culinară, se pierd peste 50% din cantitățile de cobalt conținute inițial de produsele respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?