Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Şcoala nr. 3 la două decenii de activitate


Elevii și cadrele didactice de la Åžcoala nr. 3 din Focșani vor sărbători, sâmbătă, 20 de ani de la înființarea unității de învățământ.
Cu începere de la ora 10.00, colectivul de cadre didactice îi va întâmpina pe reprezentanții Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea pentru că apoi, începând cu ora 11.30, pe scena Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”, elevii talentați vor susține un scurt moment artistic, presărat cu multe surprize. Publicul va fi format din profesori, reprezentanți ai ISJ Vrancea și reprezentanți ai autorităților locale. Imediat după aceasta, la ora 13.30, personalitățile invitate, dar și unii dintre foștii absolvenți și foști elevi olimpici ai unității de învățământ vor fi primiți într-un cadru mai  select, unde vor depăna amintiri. „Sâmbătă vom organiza o festivitate în cinstea împlinirii a 20 de ani de activitate a Åžcolii nr 3 și avem invitate mai multe perso-nalități. Evenimentul se va încheia cu depănarea amintirilor într-un loc surpriză”, a declarat Tincuța Apostu, directorul unității de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?