Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Zahăr şi făină pentru nevoiaşi


Primăria Panciu va începe, în această săptămână, distribuirea ajutoarelor pentru persoanele cu venituri mici, acordate prin Planul European de Ajutoare către Persoanele Defavorizate (PEAD). „Până miercuri, cele trei comisii care se ocupă de această campanie vor pregăti pachetele pentru beneficiari,  iar după aceea, le vor împărți celor îndreptățiți”, a declarat primarul Ion Petre. Acesta a precizat că, anul acesta, de ajutoarele prevăzute de PEAD vor beneficia 987 de pănceni. Printre ei se numără persoanele care primesc ajutor social în baza Legii 416/2001, șomerii indemnizați, pensio-narii cu venituri sub 400 lei/lună, precum și persoanele cu handicap accentuat și grav. „Aceștia vor primi zahăr, făină albă și mălai, dar și biscuiți și paste făinoase. Tot ce trebuie să facă este să se prezinte la punctul de lucru ce va funcționa la Centrul de fructe de pădure din oraș, având asupra lor buletinul sau cartea de identitate, precum și actele care dovedesc faptul că sunt îndreptățiți să intre în posesia ajutoarelor”, a mai spus primarul Ion Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?