Ediția: Vineri 4 iulie 2025 Nr. 6913

Administrare de probe în dosar de droguri


Dosarul în care mai mulți tineri din Focșani și unul din Urechești sunt judecați pentru trafic de hașiș a fost amânat pentru luna noiembrie, pentru a se admi-nistra probe. Ieri, în fața judecătorului a dat declarații doar Valentin D., care a ținut să-și schimbe depoziția. Reamintim că în dosar sunt judecați în stare de libertate Emilian C., zis „Ciorex”, Mircea B., Cristi T., Lăcrămioara S. și Valentin D. Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT după ce doi dintre ei au fost prinși în flagrant în luna iunie, comercializând hașiș unui polițist sub acoperire. Polițiștii de la Crimă Organizată îi filau de la începutul anului. „Ciorex”, care era frizer la un salon din Focșani, a fost cel de la care investigatorii sub acoperire au cumpărat în mai multe rânduri hașiș. În data de 10 iunie a.c., când urma să aibă loc o nouă tranzacție, a fost organizat flagrantul. „Ciorex” era însoțit de Mircea B., de 17 ani asupra cărora s-au găsit cantități de rezină de canabis. În aceeași zi s-au făcut și mai multe percheziții. În locuința unuia dintre băieți au fost găsite două resturi de țigară cu conținut stupefiant. Åži locuința Lăcrămioarei  S. a fost percheziționată. Fata a recunoscut că a deținut droguri pe care le avea de la un prieten din Urechești. Procurorii   l-au identificat și pe Cristi T., de 18 ani, prietenul Lăcrămioarei, care a spus că a adus din Italia substanțe stupefiante, pe care le-a furat de la niște albanezi. De la inculpați, procurorii au confiscat 32,49 de grame de canabis și rezină de canabis. Chiar dacă inițial, patru dintre ei au fost reținuți, la începutul lunii august au fost puși în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?