Ediția: Miercuri 16 Iulie 2025 Nr. 6921
Ediția: Miercuri 16 Iulie 2025 Nr. 6921

Evaluarea Națională, Vrancea: O singură medie de 10, creștere față de anul trecut a mediilor egale sau mai mari decât 5

COMUNICAT DE PRESĂ

Evaluarea Națională, an școlar 2024 – 2025

Rezultate înregistrate înainte de depunerea contestațiilor

          Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a centralizat joi, 3 iulie 2025, rezultatele înainte de contestații obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele scrise ale examenului de Evaluare Națională, în anul școlar 2024–2025. S-a înregistrat o rată de participare de 96,79%. Procentul mediilor generale egale sau mai mari decât 5 (cinci) este de 74,9%, cu o creștere de 8,1% față de anul trecut. Un elev de la Școala Gimnazială ,,Ion Basgan” Focșani a obținut media generală 10.00.

          La proba scrisă de limba și literatura română 8 candidați au fost notați cu 10.00, iar la matematică 11 candidați au obținut nota 10.00.

          Cele mai bune rezultateau fost înregistrate la următoarele unități de învățământ: Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza” Focșani, Colegiul Național ,,Unirea” Focșani, Liceul de Artă ,,Gheorghe Tattarescu” Focșani și Școala Gimnazială ,,Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica”Sihlea.

          Contestațiile pot fi depuse în data de 3 iulie 2025, în intervalul orar 17.00 – 18.00 și în zilele de 4 – 5 iulie 2025, în intervalul orar 09.00 – 17.00 (conform graficelor afișate la centrele de examen) și se pot depune/ transmite și prin mijloace electronice.

          Candidații care depun sau transmit contestații vor completa și semna o declarație-tip, prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota acordată în urma soluționării contestației poate modifica nota inițială, fie prin creștere, fie prin scădere. Pentru candidații minori, cererea de contestație trebuie semnată și de părinți sau reprezentanți legali.

          Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 – 9 iulie 2025, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie 2025, anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.

          Cererile pentru vizualizarea propriilor lucrări scrise pot fi depuse în data de 3 iulie 2025, în intervalul 14.00 – 17.00. Vizualizarea lucrărilor se va face în zilele de 3 iulie 2025, în intervalul orar 17.00 – 18.00 și 4 – 5 iulie 2025, în intervalul orar 09.00 – 17.00 (conform graficelor afișate la centrele de examen).

          Depunerea cererilor de vizualizare, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se fac la centrele de examen unde candidații au susținut probele scrise ale Evaluării Naționale 2025.

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE,

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

prof. dr. Livia Silvia – MARCU

Foto: Facebook – ISJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?