La ceva mai bine de un an de la vizita în Strasbourg, răspuns la invitația europarlamentarului Dan Nica, am fost, săptămâna trecută, la Bruxelles, un nou prilej oferit de același oficial cu origini vrâncene, de a vedea ce e, domnule, cu Uniunea asta Europeană. A fost o vizită mai scurtă, prin urmare nu am avut prea mult timp să facem pe turiștii, însă totul a fost interesant – de la discuțiile cu europarlamentarii români social-democrați Dan Nica și Vasile Dîncu, la conferința de presă susținută de Katarina Barley, europarlamentar social-democrat german și vicepreședintă a Parlamentului European, până la plimbările fără ghid, doar pe unde m-au purtat pașii și ochii, prin capitala Belgiei.
Cei trei europarlamentari fac parte din aceeași familie politică, respectiv Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
Dan Nica, născut la Panciu, absolvent al Liceului Cuza din Focșani, este Coordonator S&D – Comisia ITRE (Comisia pentru industrie, cercetare și energie), vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Israel și liderul Delegației PSD în Parlamentul European.
Vasile Dîncu este vicepreședinte DNAT – Delegația pentru relațiile cu Adunarea Parlamentară a NATO, vicepreședinte al comisiei EUDS – Comisia specială pentru Scutul democrației europene și membru în AFCO – Comisia pentru afaceri constituționale.
Cariera celor doi în politică și administrație este una lungă, incluzând funcții de miniștri și vice-prim-miniștri în diferite guverne, vicepreședinți ai PSD, etc.
La rândul ei, Katarina Barley, avocat, a fost ministrul federal german al justiției și protecției consumatorilor, ministrul federal al afacerilor familiale, ministrul interimar al muncii și afacerilor sociale, secretar general al SPD – Partidul Social Democrat din Germania.
„Piața europeană a energiei este o piață care nu funcționeză bine. De ce? Pentru că prețurile la energia electrică și la gaze sunt nerezonabil de mari”, mi-a spus europarlamentarul Dan Nica în debutul interviului pe care vă invit să-l urmăriți pe canalul de YouTube-Monitorul de Vrancea, la rubrica Podcasturi.
La începutul lunii iunie, europarlamentarul Dan Nica i-a cerut vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, să ia măsuri urgente pentru a evita o criză de proporții, în contexul în care România, alături de Bulgaria și Grecia, se confruntă cu riscul unei izolări energetice față de restul Uniunii Europene, în lipsa unui interconector între Austria și Ungaria.
„(…) România riscă un șoc economic major de la 1 iulie”, a afirmat Dan Nica. În cadrul intervenției sale, liderul Delegației PSD în Parlamentul European a precizat că această măsură de eliminare a limitării prețului la energie electrică „va avea un impact cu potențial devastator pentru economia românească”.
Este un subiect foarte important pentru Dan Nica și vă invit să aflați, în podcast, răspunsul lui când l-am întrebat: Ce poate face Parlamentul European în privința asta?
„Sunt mândru că sunt vrâncean”, mi-a spus Dan Nica, apoi mi-a povestit cum a ajuns la Galați și cum a intrat în politică. L-am întrebat și despre sprijinul pentru agricultori în general și pentru viticultori, în special.
Katarina Barley și Vasile Dîncu au răspuns întrebărilor jurnaliștilor chiar în sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Am întrebat-o pe vicepreședinta Parlamentului European dacă au fost identificate concret problemele din cadrul țărilor membre UE, probleme care îi determină pe cetățeni să voteze cu partide de extremă dreapta, și soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme.
Răspunsul vă invit să îl ascultați în cadrul podcastului, răspuns completat de europarlamentarul Vasile Dîncu. Europarlamentarul român nu s-a ferit să critice clasa politică din România, inclusiv propriul partid. „Există alternative la lumea asta strâmbă”, a spus Vasile Dîncu, vorbind și despre „omorârea” sindicatelor în timp ce reprezentanții patronatelor sunt chemați să ia decizii la nivel de politici publice naționale.
Vă invit să urmăriți, așadar, incursiunea noastră prin capitala Belgiei, un oraș cu clădiri superbe, picturi murale la tot pasul, bere bună și scumpă, la fel ca mâncarea de la restaurantele ce împânzesc centrul orașului, cu ștrumfi (și) din ciocolată, cu prietenul meu Jules Verne într-o „călătorie senzorială” la un muzeu modern, cu amintiri ale trecutului colonialist.
Îmi plac aceste orașe mari, cu oamenii lor de toate etniile și formele și culorile, cu toate excentricitățile lor, cu vitrinele lor pline cu bizarerii, cu limbi necunoscute, cu străini care-ți zâmbesc și-ți spun, întorcând capul spre tine, „take care”, la ieșirea din lift, cu protestatarii lor (o uriașă manifestație/grevă miercuri, 25 iunie, a făcut să nu mai putem lua avionul spre București din Bruxelles, ci să fim nevoiți să mergem la Amsterdam), cu artiști stradali, cu plăci pe care citești că acolo a stat, de exemplu, Victor Hugo.
De ce Parlamentul își desfășoară activitatea, alternativ, la Bruxelles și Strasbourg?
În 1992, guvernele naționale ale UE au decis, cu unanimitate, să prevadă în tratatul UE sediile oficiale ale instituțiilor europene.
Atunci când a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), în 1952, la câțiva ani de la al Doilea Război Mondial, pentru a asigura gestionarea comună a oțelului și a rezervelor de cărbune din șase țări, printre care Germania și Franța, instituțiile acesteia se aflau la Luxemburg.
Consiliul Europei (organism interguvernamental alcătuit din 46 de țări care militează pentru drepturile omului și pentru cultură, creat, și el, în perioada imediat următoare celui de al Doilea Război Mondial), avea deja sediul la Strasbourg și a pus la dispoziție hemiciclul său pentru reuniunile „Adunării comune” a CECO, care avea să devină Parlamentul European. Strasbourg a devenit treptat principalul loc de desfășurare a perioadelor de sesiune ale Parlamentului, deși în anii 1960 și 1970 au fost organizate sesiuni extraordinare și la Luxemburg.
După înființarea Comunității Economice Europene, în 1958, o mare parte a lucrărilor Comisiei Europene și ale Consiliului de Miniștri au început să se concentreze la Bruxelles. Dat fiind că activitatea Parlamentului implică o monitorizare atentă a acestor două instituții, dar și interacțiunea cu ele, în timp, eurodeputații au decis ca activitatea lor să se desfășoare mai mult la Bruxelles. La începutul anilor 1990, regimul actual era, în linii mari, pus în aplicare, comisiile și grupurile politice reunindu-se la Bruxelles, iar principalele perioade de sesiune având loc la Strasbourg.
O mare parte din personalul Parlamentului se află la Luxemburg.
Decizia din 1992 a avut consecințe importante asupra modului de funcționare a Parlamentului: Strasbourg a devenit sediul oficial și locul de desfășurare a majorității perioadelor de sesiune; comisiile parlamentare trebuie să se reunească la Bruxelles; Secretariatul General al Parlamentului (personalul său) a fost stabilit oficial la Luxemburg. În 1997, acest întreg dispozitiv a fost inclus în Tratatul privind Uniunea Europeană.
Orice modificare a actualului sistem ar necesita modificarea tratatului, decizie care trebuie adoptată în unanimitate de toate guvernele statelor membre și ratificată de fiecare parlament național.
Dreptul de inițiativă legislativă: Comisia Europeană
Parlamentul European, deși e parlament, nu are drept de inițiativă legislativă, acesta aparținând Comisiei Europene. Păi și atunci, ce face Parlamentul European?
Ei bine, Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul UE, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.
(Sursa: https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/home )
Principalele elemente ale procedurii:
– Comisia Europeană transmite o propunere Consiliului UE și Parlamentului European.
– Consiliul și Parlamentul adoptă o propunere legislativă fie în primă lectură, fie în a doua lectură.
– Dacă cele două instituții nu ajung la un acord după a doua lectură, se convoacă un comitet de conciliere.
– Dacă textul convenit de comitetul de conciliere este acceptabil pentru ambele instituții în a treia lectură, se adoptă actul legislativ.
– Dacă o propunere legislativă este respinsă într-una dintre etapele procedurii sau dacă Parlamentul și Consiliul nu pot ajunge la un compromis, propunerea nu se adoptă și procedura se încheie.
Comisia este singura instituție a UE care are competența de a iniția actele juridice ale UE. Comisia transmite propuneri de acte juridice ale UE din proprie inițiativă, la solicitarea altor instituții ale UE sau ca urmare a unei inițiative cetățenești.
Consiliul UE (prin majoritatea simplă a membrilor săi) poate solicita Comisiei să realizeze studii și să înainteze orice propunere legislativă adecvată.
Parlamentul (prin majoritatea membrilor săi componenți) poate, de asemenea, solicita Comisiei să transmită propuneri legislative.
În cazuri specifice, definite în tratate, procedura legislativă ordinară poate fi lansată:
– la inițiativa unui sfert din statele membre (atunci când propunerea vizează cooperarea judiciară în materie penală sau cooperarea polițienească)
– la recomandarea Băncii Centrale Europene (privind propuneri care se referă la statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene)
– la cererea Curții de Justiție a UE (privind chestiuni care se referă la statutul Curții, instituirea tribunalelor specializate atașate Tribunalului etc.)
– la cererea Băncii Europene de Investiții
Parlamentul European examinează propunerea Comisiei și o poate adopta sau poate introduce amendamente la aceasta.
După aceea, Consiliul UE poate:
– decide să accepte poziția Parlamentului: în acest caz, actul legislativ este adoptat
– modifica poziția Parlamentului: propunerea este retrimisă Parlamentului pentru a doua lectură
(Sursa: https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/decision-making/ordinary-legislative-procedure/ )
