Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Alegerile din PDL şi frica de popor


Alegerile din cadrul organizației PDL Focșani au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nimeni nu mai crede în promisiunile guvernanților, care au dus țara în pragul dezastrului iar populația în fața celor mai grave conflicte sociale. Duminică, mai mulți pedeliști le-au reproșat lui Trășculescu &Co. că au distrus țara și că electoratul nu mai crede în promisiunile lor. O altă nemulțumire a pedeliștilor focșăneni a fost aceea că întreaga conducere a organizației municipale cât și cea a organizației județene se află la București. „Nu poți conduce partidul din discoteci și nici de pe holurile Parlamentului”, spunea nemulțumit, unul dintre pedeliștii focșăneni, pe holurile hotelului unde s-au derulat alegerile.
Deși Trășculescu &Co. au încercat să îi convingă pe pedeliști că programul de guvernare este bun și că este nevoie de unitate pentru a trece peste această perioadă grea, cei prezenți în sală au rămas complet indiferenți la solicitări. Oamenii au prefe-rat să glumească între ei, să spună bancuri, iar cei mai plictisiți….să caște de plictiseală. Degeaba le-a promis Trășculescu că moțiunea va cădea, Mustea că PDL va câștiga alegerile în Focșani în 2012 și Pîrcălăbeasca le-a vorbit despre importanța zonei Dunării (care, fie vorba între noi, nu are nici în clin nici în mânecă cu județul Vrancea), pentru că pe fața oamenilor se vedea că nu cred o iotă din ceea ce li se spune. De altfel într-un mod total neconvingător. Åži nici nu aveau cum să fie convingători atunci când Trășculescu anunța că mai mulți parlamentari PSD vor trece la PDL, în timp ce rea-litatea este exact invers, parlamentarii pedeliști fiind cei care întăresc rândurile opo-ziției.
Situația este mult mai neagră pentru Alin Trășculescu. Surse din interiorul PDL susțin că mai mulți membri de bază ai PDL Vrancea vor să migreze către alte partide, nemulțumiți că toate promisiunile electorale făcute oamenilor au fost uitate. Unii membri i-au reproșat direct lui Trășculescu că PDL nu numai că nu a făcut nimic ca oamenii să trăiască mai bine, așa cum li s-a promis, ba din contră, le-au fost reduse salariile, bugetarii au fost trimiși în șomaj, iar economia țării este în pragul colapsului.

Dictatura băsesciană, mascată în directive

Pedeliștii le-au mai reproșat liderilor PDL că, la nivelul organizației județene și a partidului în general, nu există comunicare, ci doar directive scrise sau transmise prin intermediul telefonului mobil (asta, cel mai probabil, pentru a putea fi verificate mesajele de către serviciile băsesciene). Toate acestea arată că la mijloc este vorba de o dictatură. Iar dictatura Băsescu nu mai e pe placul oamenilor. Nici măcar a membrilor PDL.
Așa se explică apelul obsedant al așa zișilor lideri locali ai PDL la unitate. Unitatea cui și mai ales pentru ce? Nu este întrebarea ziaristului ci a unui membru PDL căruia nu îi vom divulga numele, care a crezut în PDL și Traian Băsescu și care, drept răsplată pentru convingerile sale, a fost răsplătit cu „salariul micșorat, biruri grele și nesiguranța zilei de mâine”.
Åži mai e ceva. FRICA de reacția lui Traian Băsescu. Fruntașilor pedeliști le e frică că îl vor supăra pe Zeus și de aici apelurile disperate către unitate și strânsul rândurilor. Numai că și pedeliștii știu cu cine au   de-a face și chiar fac comparații între România sub Ceaușescu și România sub Băsescu. „Domnule, Ceaușescu îi asculta și îi urmărea pe dizidenți și pe cei turnați de oamenii Securității. Băsescu ne ascultă și ne urmărește pe toți. Ceaușescu a fost un mic copil față de Băsescu și oamenii săi”, spune un bărbat cu statutul de invitat la Conferința PDL Focșani.
Concluzia e clară. E mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu, iar mămăliga poate exploda oricând. Pentru că oamenii nu mai au salarii, pensii, nu mai au bani pentru pâine și medicamente. Într-un cuvânt, poporul român este dispe-rat, nu mai are nimic de pierdut și arată din ce în ce mai amenințător către PDL și Traian Băsescu. „Ne-ați distrus țara și nu vă vom ierta”, pare să fie mesajul izvorât din greutățile și lipsurile create de incompetența guvernanților PDL.
Poate cu acești oameni ar trebui să vorbească Trășculescu & Co. și să le ceară să fie uniți. Uniți în a scăpa țara de cel mai corupt și incompetent guvern post-decembrist! Rămâne ca astăzi, deputații și senatorii trimiși în Parlament să le reprezinte interesele românilor, să înțeleagă că poporul vrea un alt Guvern și vrea ca România, sau ce a mai rămas din ea, să fie salvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?