Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Inspectorii ANSVSA au început controalele specifice sărbătorilor de iarnă


Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor /ANSVSA/ de la nivel central și teritorial vor forma echipe mixte cu reprezentanții Inspectoratului General de Poliție care vor controla atât mișcarea animalelor, cât și trasabilitatea produselor alimentare, până pe 4 ianuarie 2016, potrivit unui comunicat al autorității.
ANSVSA precizează că, în apropierea sărbătorilor de iarnă, a dispus demararea controalelor specifice acestei perioade și aplicarea unor măsuri suplimentare, toate cu scopul de a proteja sănătatea publică și interesele consumatorilor. O parte dintre aceste acțiuni se vor realiza împreună cu reprezentanți ai altor instituții abilitate, în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare, dar și în unitățile de alimentație publică.
O altă măsură dispusă de conducerea ANSVSA este organizarea unui serviciu de permanență, în perioada 1 decembrie 2015 — 10 ianuarie 2016, la nivelul întregii rețele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Instituția precizează că această decizie a fost luată pentru a facilita cetățenilor fie accesul la informații, fie pentru a sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor.
Un alt motiv pentru organizarea serviciului este cel reprezentat de alerta privind creșterea nivelului de risc pentru pesta porcină africană, generat de confirmarea acestei boli în Ucraina. „Èšinând cont de faptul că examinarea cărnii provenită de la porcii sacrificați în vederea depistării trichinelozei este obligatorie, programul de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic va fi extins înaintea Crăciunului și va fi conceput pentru ca toți cetățenii să poată efectua această testare. Începând cu data de 7 decembrie, DSVSA județene vor informa publicul despre centrele unde se pot face examene trichineloscopice, precum și  programul de lucru al acestora”, se mai spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?