Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Pregătiri pentru gradaţiile de merit


Profesorii cu rezultate deosebite în activitate și care vor cu orice preț să le fie recunoscute meritele în mod oficial sunt așteptați să se înscrie în ve-derea obținerii gradațiilor de merit. Potrivit ca-lendarului oficial stabilit de Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, în anul școlar 2010 – 2011, înscrierea dosarelor în vederea participării la selecția pentru obținerea gradațiilor de merit va debuta în perioada 1 – 15 martie 2011. În prima etapă, Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea va detalia punctajele aferente criteriilor de către comisia paritară desemnată la nivelul instituției, urmând ca în perioada 15 martie – 11 aprilie 2011 candidații să își depună dosarele ce vor conține documentele justificative privind acti-vitatea cadrului didactic respectiv. Reprezentanții ISJ Vrancea vor analiza toate dosarele până în cel mai mic detaliu urmând ca până pe 12 mai 2011 să fie aprobată lista privind punctajele acordate în urma evaluării. Profesorii nemulțumiți de punctajele obținute au dreptul să depună contestații în intervalul 16 – 18 mai 2011. Validarea rezultatelor finale ale concursului de către Consiliul de Administrație al Inspectoratului Åžcolar se va realiza în data de 26 mai. Lista cu profesorii considerați cu adevărat merituoși va fi înaintată Ministerului Educației în vederea emiterii ordinului mi-nistrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a tabelului nominal cu personalul didactic de predare, didactic auxiliar și cel de conducere din unitățile de învățământ, nomina-lizat pentru acordarea gradației de merit. Potrivit calendarului oficial stabilit de Minister, ordinul va trebui emis la data de 29 iulie 2011. Dezamăgiți de faptul că nu vor mai primi salarii de merit, numai în ultima serie de depunere a dosarelor ce a debutat către finele lunii aprilie a.c., 285 de profesori au venit la Inspectoratul Åžcolar Județean pentru a se înscrie.  În conformitate cu Legea 108/ 2007, beneficiarilor li se vor aloca 25% din salariu pe o perioadă de 5 ani. Suma nu este impresionantă însă este o adevărată mană cerească pentru profesorii care au rămas în urma reducerilor absurde impuse de Guvernul Boc, fără un sfert dintr-un salariu și așa mic.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?