Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

„Holocaustul, o pagină neagră a istoriei”


Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu a inaugurat, ieri, două mini expoziții de fotografii, respectiv de carte, intitulate „Holocaustul, o pagină neagră a istoriei”. Ambele sunt realizate de profesoara de istorie Luminița Iliescu și sunt dedicate Zilei Holocaustului în România, marcată anual pe data de 9 octombrie. Dacă expoziția de fotografii prezintă imagini atât cu victimele și supraviețuitorii lagărelor de exterminare înființate de naziști, cât și cu cei responsabili de atrocitățile îndreptate împotriva evreilor în cel De-al Doilea Război Mondial, cea de carte reunește o parte dintre aparițiile editoriale autohtone care abordează acest capitol al istoriei mondiale. „Aceste atrocități nu trebuie uitate, tocmai pentru ca ele să nu se mai repete. Uitarea sau ignoranța ne pot face complici la noi atrocități”, a declarat profesoara Luminița Iliescu. Aceasta a precizat că expozițiile constituie preambulul unei activități de amploare care se va desfășura luni, de la orele 15.00, în sala de festivități a instituției și la care va fi invitat să participe inclusiv Mircea Rond, președintele Comunității Evreiești din Vrancea. 
 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?