Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Nicio reclamaţie împotriva angajaţilor din MAI


Niciun angajat din instituțiile Ministerului Administrației și Internelor nu a fost reclamat, de la începutul acestui an și până în prezent, pentru fapte de corupție.  Astfel, de la începutul anului, la nivelul județului nostru au fost organizate și efectuate 22 de activități preventive în rândul personalului MAI de pe raza județului Vrancea, cu participarea a 759 de persoane. Ca urmare a mesajului transmis cu ocazia activităților preventive care au vizat responsabilizarea angajaților față de fenomenul corupției, în primele opt luni ale acestui an au fost consemnate cinci situații în care lucrătorii de poliție și cei din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea au denunțat intenția unor persoane de a-i mitui cu sume de bani. Toate cazurile au fost finalizate cu prinderea în flagrant a mituitorilor și întocmirea de dosare penale. Având în vedere obiectivele desprinse din Strategia Națională Anticorupție, care vizează în special creșterea transparenței și integrității structurilor din administrația publică, precum și prevenirea și combaterea faptelor de corupție, la nivelul Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vrancea au fost înregistrate și executate o serie de activități menite să conștientizeze populația și personalul MAI cu privire la riscurile personale și instituționale la care se expun persoanele care săvârșesc fapte de corupție. „Aria activităților preventive desfășurate în perioada analizată a fost completată prin participarea ofițerilor SJA Vrancea la activități desfășurate în comun cu reprezentanți ai societății civile. Astfel, în intervalul 25 – 31 august, ofițerii DGA și reprezentanți ai Asociației Pro Democrația au organizat trei acțiuni de promovare a mesajelor anticorupție. La aceste activități au participat cadre didactice și elevi ai colegiilor vrâncene. Cu ocazia acestor întâlniri au fost avute în vedere aspecte legate de obiectivele prioritare ale DGA, metode și mijloace de prevenire și combatere a faptelor și actelor de corupție, dezbateri pe marginea cazurilor reprezentative soluționate, atât pe plan local, cât și la nivel național, precum și prezentarea unor ima-gini înregistrate cu ocazia prinderilor în   flagrant.  S-a subliniat necesitatea conștientizării societății civile cu privire la denunțarea faptelor de corupție ca prim pas în eradicarea corupției „, se arată într-un comunicat de presă.  Totodată, la sediile polițiilor județene, municipale și comunale, ale instituțiilor deconcentrate ce aparțin MAI și ale primăriilor, au fost postate 140 de afișe cu mesajul „Gata cu  plicurile!”, măsură ce vizează sensibilizarea opiniei publice pentru denunțarea faptelor de corupție comise de angajați ai ministerului.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?