Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Medicii învaţă să scape de malpraxis


Medicii chirurgi, ginecologi sau stomatologi din Vrancea pot învăța cum să scape de acuzațiile de malpraxis. În perioada octombrie 2010 – mai 2013, mai mulți medici vor participa la cursuri pe teme de legislație medicală și prevenirea riscului și acuzațiilor de malpraxis. În acest timp vor fi pregătiți și 90 de formatori certificați, specializați în tematica prevenirii malpraxisului medical. Aceștia vor continua să realizeze astfel de cursuri după încheierea proiectului. „Cursurile privind legislația în malpraxis încă nu au început, se fac deocamdată cele de formatori. Din Vrancea, cu toate că am solicitat trei locuri, s-a aprobat unul singur, mă voi duce doar eu. Cursul cuprinde trei module, iar unul a fost deja efectuat”, a declarat doctorul Florinel Iacob, președintele Colegiului Medicilor Dentiști Vrancea. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Vrancea nu a putut oferi informații cu privire la aceste cursuri. „Principalul obiectiv al proiectului este acela de a crea un sistem unitar de formare profesională continuă. Proiectul este destinat unui număr de 1600 de medici din specialitățile de mare risc, precum chirurgie, ATI, obstetrică ginecologie, dar și unui număr de 2400 de medici stomatologi, pentru care există o componentă separată”, a declarat doctorul Andrei Nanu, managerul de proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?