Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Daniel Pancu riscă 5 ani de închisoare


Daniel Pancu, fotbalistul celor de la Vaslui, are mari probleme cu legea. Jucătorul riscă chiar să ajungă la închisoare pentru cinci ani deoarece s-a urcat la volan având o alcoolemie de 1,36 miligrame la litru de alcool pur în aerul expirat. Fapta s-a petrecut în 2008, perioadă în care Pancu evolua pentru Terek Groznâi, iar avocatul acestuia, Marius Stribela, a precizat că jucătorul trebuie tratat cu clemență pentru că nu a mai comis nicio abatere și este un cetățean model. „Sper că va fi tratat cu clemență. Pancu este un cetățean-model, are cazierul curat. A consumat alcool, dar trebuie făcută diferența între infracțiune și contravenție. Sub 0,8 grame la mia de alcool în sânge ne situăm în zona unei contravenții, iar fapta nu este de natură penală. În astfel de cazuri sunt și chestiuni tehnice care pot fi contestate, trebuie folosit instrumentar omologat pentru stabilirea alcoolemiei. Se mai pot face discuții și în ceea ce privește procedura, dacă aceasta a fost sau nu respectată. El doar a fost la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, procurorii nu trebuie să-l scoată țap ispășitor din pricina presiunii mediatice”, a declarat Marius Stribela. Decizia în cazul lui Pancu ar urma să se dea săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?