Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Brazil, ultimul film Clubul Cinefililor Focşani intră în vacanţă


Brazil este ultimul film care va rula joi, de la ora 16.30, la Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. Acest lucru vine ca urmare a faptului că secția se va muta în curând, astfel că va urma o perioadă de reamenajare a noului sediu. În aceste condiții, întâlnirile clubului cinefil se vor amâna pentru câteva săptămâni. Realizat, în mod semnificativ, în 1984, în paralel cu adaptarea de către Michael Radford a romanului lui George Orwell, Brazil își plasează acțiunea „undeva în secolul al XX-lea”, într-un stat opresiv imaginar, dar verosimil, care îmbină cele mai rele trăsături ale birocrației britanice a deceniului al cincilea, paranoia americană a anilor 1950, cu totalitarismul stalinist sau fascist și cu relele deceniului al nouălea, de pildă, obsesia pentru chirurgia plastică. În timp ce mașinăria statală a lui Orwell se bazează pe un sistem oribil și imposibil de supraveghere, cel mai groaznic aspect al societății antiutopice imaginate de Gilliam este faptul că ea nici măcar nu funcționează. Povestea începe cu o farsă, un gândac strivit cade în interiorul unei imprimante, așa încât un mandat de arestare ce se voia pentru inginerul terorist Tuttle, interpretat de Robert De Niro este emis pe numele nevinovatului domn Buttle, iar orașul profund utilitarist se descompune chiar și fără bombele teroriste, sponsorizate, poate, de stat, care fac, periodic, ravagii înspăimântătoare. Ca și Winston Smith din 1984, Sam Lowry este un funcționar de stat care, datorită unei povești de dragoste, se alătură rebelilor și sfârșește prin a fi strivit de către un călău prietenos. Gilliam este preocupat însă mult mai mult de imaginar decât Orwell și creează pentru evenimentele sale un decor fantastic din care protagoniștii nu pot scăpa decât dând dovadă de și mai multă fantezie. Sam își imaginează că este un cavaler angelic care se luptă cu creaturi asemănătoare unor rămășițe a la Monty Python ale filmelor japoneze cu monștri uriași, pentru a salva o prințesă, al cărui dublu în viața reală este un șofer de camion hotărât să facă tot posibilul pentru a răzbuna răul făcut lui Buttle și familiei sale. Poate datorită contribuției la scenariu a scriitorului Tom Stoppard, Brazil este un film mult mai captivant decât majoritatea creațiilor cam simpliste ale lui Gilliam. Umorul negru sinistru și imaginile bizare se alătură descrierii credibile și, din păcate, bazate pe fapte reale a unui regim care își pune victimele să plătească pentru electricitatea și forța de muncă utilizate pentru a le tortura, așa cum se întâmplă în cazul specialistului tată de familie de la secția „Căutare de informații” sau al hârțogarului disperat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?