Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Caravana AJOFM din nou prin judeţ


AJOFM Vrancea continuă și în perioada următoare acțiunile de identificare a persoanelor fără loc de muncă din județul Vrancea. Reprezentanți ai AJOFM se vor deplasa, în luna august, în localitățile: Nănești, Măicănești, Tătăranu, Bălești, Ciorăști, Bolotești, Vidra, Vizantea Livezi, Cîmpuri și  Răcoasa. Acțiunea se va derula sub egida „Caravanei ocupării forței de muncă”. În cadrul caravanei,  AJOFM Vrancea va desfășura acțiuni specifice de informare privind piața muncii, de informare și consiliere în carieră și de ocupare, direct în mijlocul comunităților din județ. Prin derularea acestei ac-țiuni se urmărește identificarea persoanelor fără loc de muncă și care nu sunt înregistrate la AJOFM Vrancea, dar care doresc să fie ocupate pe piața muncii. În același timp, scopul ca-ravanei este constituit de informarea și consilierea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre scopurile caravanei se mai numără „identificarea problemelor și obstacolelor cu care persoanele din mediul rural și cele de etnie romă se confruntă, pentru stabilirea și inițierea unor măsuri care să răspundă mai bine nevoilor acestora în materie de ocupare; stabilirea și consolidarea legăturilor de colaborare între toți factorii de la nivelul comunităților, interesați de creșterea gradului de ocupare locală”, spune Daniela Brihoianu, purtător de cuvânt al AJOFM Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?