Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Rihanna va debuta în cinematografie


Cântăreața Rihanna își va face debutul în cinematografie cu un rol în lungmetrajul „Battleship”, ce va fi produs de studiourile Universal, pe baza jocului de strategie omonim, comercializat de compania Hasbro, informează variety.com. Filmul va fi regizat de Peter Berg, iar cântăreața originară din Insulele Barbados îi va avea ca parteneri pe marele ecran pe actorii Alexander Skarsgard și Taylor Kitsch. Filmările vor debuta în această vară, iar lungmetrajul, a cărui ac-țiune se petrece pe mare, în aer și pe pământ, prezentând lupta de supraviețuire a oamenilor în fața unei forțe superioare, va fi lansat pe marile ecrane pe 25 mai 2012. Taylor Kitsch va interpreta rolul unui comandant de navă care conduce lupta, iar Alexander Skarsgard va interpreta rolul fratelui său. Scenariul a fost scris de Jon și Erich Hoeber. Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa „S.O.S.”, la mai puțin de un an după lansarea albumului. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Cel mai recent album al artistei este „Rated R” și a fost lansat în noiembrie 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?