Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Înarmat cu şurubelniţe ca să spargă maşini


Un băiat de 17 ani, din Răcoasa, a fost surprins de jandarmi în timp ce vroia să fure casetofonul dintr-un autoturism. Ieri dimineață, la ora 4.15, un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Mobil Focșani, aflat pe timpul executării misiunii de patrulare în zona  Bahne, a fost sesizat prin numărul unic de urgență 112 despre faptul că în parcarea de la intersecția străzilor Constituției și Carpați, o persoană  forțează ușa unui autoturism. Când și-a dat seama că a fost prins, hoțul a încercat să fugă dar a fost prins la scurtă vreme. Jandarmii au stabilit că suspectul are 17 ani și este din Răcoasa. „În urma efectuării  controlului corporal preventiv, asupra acestuia au fost găsite două șurubelnițe folosite, se pare, pentru  forțarea încuietorii portierei dreapta față a autoturismului. Celui în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, faptă prevăzută și sancționată de art. 34 Cod Penal, documentele împreună cu făptuitorul și cu bunurile ridicate urmând a fi predate la Poliția municipiului Focșani – Biroul de Investigații Criminale pentru conti-nuarea cercetărilor”, a declarat Sorin Hunea, purtătorul de cuvânt al IJJ Vrancea.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?