Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Românii iau antibiotice pentru orice boală


Românii și-au făcut de-a lungul timpului un obicei cât se poate de prost: să ia antibiotice pentru orice boală. Deși nu era neapărat necesar, mai bine de jumătate dintre cetățeni au luat astfel de medicamente în ultimul an. Un sfert dintre ei n-au întrebat vreun doctor. Cum s-a ajuns aici? Pe Maria am întâlnit-o într-o farmacie din cartierul bucureștean Moșilor. „De aseară am început să fac febră, așa că am nevoie de o folie de amoxicilină”, îi spune farmacistei. Întrebată de ce are nevoie de antibiotic pentru a-și scădea temperatura, femeia spune că de fiecare dată a luat asemenea pastile și chiar au ajutat-o. „Ca să nu apară complicații mai târziu, e mai bine să nu las să se agraveze”, adaugă tânără. Fenomenul este tot mai răspândit, iar ca Maria se comportă mai bine de jumătate dintre concetățenii noștri. A-ți trata răceala cu antibiotice este însă ca și cum ai trage cu tunul în vrăbii, spun la unison medicii. Europenii din sudul continentului sunt cei mai deschiși la consumul de antibiotice, arată cel mai recent Eurobarometru al Comisiei Europene. Astfel, peste 50% dintre italieni, maltezi, spanioli și români afirmă că au folosit antibiotice pe cale orală în ultimele 12 luni, fie că au ales pastile, prafuri sau sirop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?