Credincioși din mai multe comune vrâncene au protestat, ieri, față de închiderea Mănăstirii de la Poiana Mărului și mutarea părintelui Macarie Beșliu. Aproximativ 30 de mașini pline cu susținători ai părintelul Macarie din Focșani, Nereju, Spulber, Vintileasca, Jitia au plecat din comuna Golești și au mers până la Vintileasca împărțind fluturași cu mesaje pentru Episcopul Buzăului și Vrancei, Epifanie Norocel. Pe o mașină era amplasat un panou publicitar unde au rulat imagini cu slujbele ținute de părintele Macarie. Credincioșii speră ca episcopul Epifanie Norocel să le asculte rugile și să-l aducă înapoi pe stareț. Ei spun că vor merge și la Buzău să stea de vorbă cu Epifanie Norocel. Pentru prima dată după 20 de ani, la Mănăstirea Poiana Mărului nu se va oficia slujba de hram la paraclisul Sfântului Ilie.
Localnicii din satele vrâncene nu se pot obișnui cu ideea că starețul Macarie Beșliu nu mai este la Mănăstire Poiana Mărului și încearcă din răspu-eri să-l determine pe episcopul Buzăului și Vrancei, Epifanie Norocel să-l readucă pe stareț acolo unde îi este locul, la Poiana Mărului. Ieri, câteva zeci de persoane din Focșani, Nereju, Spulber, Vintileasca, Jitia și din alte comune s-au urcat în aproximativ 30 de mașini și au mers de la Golești către Vintilesca în speranța că manifestările lor vor schimba decizia luată de Epifanie Norocel. Pentru a atrage atenția, credincioșii au folosit un panou publicitar pe care rulau imagini cu Mănăstirea Poiana Mărului, dar și frânturi din slujbele susținute de starețul Macarie Beșliu.
„Prefericite Părinte, ne rugăm Sfinției Voastre să nu lăsați administrativul să zdruncine încrederea noastră în justețea hotărârilor religioase. Nu ne luați părintele duhovnic. Dragostea noastră pentru părintele Macarie de la Poiana Mărului, duhovnicul nostru, este dragostea pentru religia noastră, religie al cărei reprezentant de bază sunteți Sfinția Dumneavoastră. În numele acestor nobile sentimente și idealuri ale noastre și ale Episcopiei ce o păstoriți, vă rugăm să-l readuceți pe părintele Macarie, duhovnicul nostru, înapoi la Poiana Mărului. Nu banii au susținut încrederea noastră în călugării și părinții noștri. Nu lăsați contabilii și interesele materiale să conducă ortodoxismul românesc. Părintele Macarie este sinonim cu Poiana Mărului, este duhovnicul a două generații dintre ei și ne rugăm Preafericite Părinte ajutați-ne să rămână în continuare la noi la Poiana Mărului”, mesajul transmis de credincioși lui Epifanie Norocel.
Oamenii vor să protesteze la Buzău
Credincioșii spun că nu se vor opri și nu vor accepta ca starețul Macarie Beșliu să nu mai slujească la Poiana Mărului. „Noi vrem să ni-l aducă înapoi la Poiana Mărului pe părintele Macarie. Sunt legat sufletește de acest om și acolo mi-am găsit liniștea. Nu am mai fost de vreo trei luni de când Mănăstirea este închisă. Åži dacă nu va mai reveni la Poiana Mărului, tot îl voi căuta pentru că la el mi-am găsit liniștea”, a declarat Costică Postolache, din Focșani.
Câțiva credincioși din Nereju, înarmați cu steaguri pe care au scris că „locul lui Macarie este la Poiana Mărului” au spus că nu se vor opri nici în ruptul capului și că în curând vor merge la Buzău. „Noi cei care dintotdeauna am fost aproape de părinte nu putem sta cu mâinile în sân în condițiile în care părintele a fost mutat. Åžtim că părintele este la Mănăstirea de la Monteoru și că nu mai poartă rang de stareț, fiind un preot obișnuit pe care foarte multă lume îl simpatizează și de aceea suferă astăzi. Venim aici pentru că foarte multe persoane din comuna Nereju au simțit căldura părintelui, s-au apropiat sufletește de el și au simțit că sfatul dumnealui i-a alinat și s-a apropiat de adevăr. Nu vom sta nicicum cu mâinile în sân și vom merge în număr foarte mare la Episcopia Buzăului, la Patriarhia României și sperăm că Dumnezeu îi va lumina mințile Preasfințitului și îl va aduce pe părintele Macarie la Poiana Mărului”, a spus și Toader Gemănașu de la Nereju. Oamenii vor ca în curând să meargă la Buzău și să obțină aprobarea pentru a organiza un miting în speranța că așa vor reuși să-l înduplece pe Epifanie Norocel.
A doua săptămână de proteste
În urmă cu mai bine de o săptămână oamenii au încercat să stea de vorbă cu episcopul Epifanie Norocel la sfințirea unei biserici din comuna Poiana Cristei. Sute de credincioși din localitățile Nereju, Năruja, Andreiașu, Reghiu, Dumitrești, Focșani, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca, Buzău sau Râmnicu Sărat au fost prezenți la slujirea lăcașului de cult din comuna Poiana Cristei unde slujba a fost oficiată de episcopul Buzăului și Vrancei, Epifanie Norocel.
Când l-au văzut, oamenii i-au cerut socoteală în legătură cu alungarea starețului Macarie Beșliu de la Mănăstirea Poiana Mărului. Cei nemulțumiți s-au adunat lângă scena de unde era oficiată slujba de sfințire și i-au cerut lui Epifanie Norocel să îl aducă înapoi, la Poiana Mărului, pe fostul stareț Macarie Beșliu. Credincioșii au încercat să discute cu celelalte fețe bi-sericești de la Episcopie dar nu au obținut un răspuns concret, doar li s-a sugerat să depună un memoriu.