Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

IMM-urile: Punctul culminant al crizei va fi atins în acest an


Majoritatea întreprinzătorilor mici și mijlocii consideră că punctul culminant al crizei va fi în acest an, iar un sfert dintre reprezentanții firmelor intervievate într-un sondaj realizat de Consiliul IMM-urilor se așteaptă ca acest moment să fie în 2011.
Consiliul Național pentru IMM-uri private (CNIPMMR) a lansat vineri ediția a 8-a a Cartei Albe a IMM-urilor care cuprinde un sondaj realizat prin intervievarea a aproape 1.500 de întreprinzători. Astfel, 57% dintre respondenți au apreciat că punctul culminant al crizei va fi în 2010, iar 25% că acest moment va fi în 2011.
Întrebați cum au evoluat afacerile de la începutul crizei, respectiv din octombrie 2008, aproape jumătate dintre întreprinzători au răspuns că și-au redus activitatea, 43% că au aceiași parametri, iar 7,3% că au crescut activitatea. Totodată, în 2009 peste 60% dintre firme au avut performanțe inferioare celor din 2008, 22,23% au obținut aceleași rezultate, iar 17% peste nivelul anului anterior.
Åži în aceste condiții, majoritatea IMM-urilor a menținut salariile, respectiv 60% dintre respondenți. Cei care au scăzut salariile în perioada crizei reprezintă 22,13% din întreprinzătorii intervievați, iar 20% din total chiar au crescut salariul mediu.
„Faptul că patru cincimi dintre IMM-uri au menținut sau au crescut salariile este un element de stabilitate socială în România”, a declarat, la lansarea Cartei Albe, președintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Sondajul a urmărit și percepția întreprinzătorilor față de mediul de afaceri, în acest sens acesta relevând că în 2010 aproape 80% dintre IMM-uri consideră mediul stânjenitor pentru afaceri.
Scăderea cererii interne, fiscalitatea și birocrația reprezintă în continuare principalele probleme cu care se confruntă IMM-urile, cu toate că principala oportunitate identificată de firme rămâne piața internă, urmată de piețele externe și produse noi.
În vedere ameliorării dificultăților cu care se confruntă IMM-urile, CNIPMMR a reite-rat necesitatea adoptării imediate a unui set de măsuri, inclusiv eliminarea impozitului minim, în urma introdu-cerii acestuia pierderile la buget fiind de 2,8 miliarde de lei, generate de închiderea unui număr foarte mare de firme.
Altă măsură se referă la introducerea unui sistem de evaluare și motivare a lucrătorilor care aprobă cereri pentru finanțare europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?