Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Călătorie pe un vas construit din pet-uri


Un vas construit din 12.500 de pet-uri din plastic reciclabil va părăsi în această săptămână Noua Caledonie cu destinația Sydney, în cadrul unei acțiuni menite să atragă atenția opiniei publice asupra poluării oceanelor, au anunțat marți organizatorii evenimentului, informează AFP. Un fel de plută-catamaran, vasul ‘Plastiki’ a parcurs deja 6.944 de mile nautice de la San Francisco până în Noua Caledonie, teritoriu francez din Pacificul de Sud. Aceste călătorii menite să atragă atenția asupra pericolului reprezentat de poluarea cu plastic pentru mediul acvatic au fost inspirate de expediția Kon-Tiki, în care norvegianul Thor Heyerdahl a străbătut pe o plută, în 1947, distanța dintre Peru și insulele polineziene Tuamotu. Echipajul vasului ‘Plastiki’ urmează să pornească în această nouă aventură astăzi, din portul Moselle, din Nouméa. ‘Cred că vom porni mâine. Totul depinde de condițiile meteorologice’, a declarat un purtător de cuvânt al organizatorilor expediției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?