Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Peste 53.000 de salariaţi daţi afară din administraţia locală


Peste 53.000 de angajați din administrația locală vor fi disponibilizați, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. În 40 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, primarii vor fi obligați să prezinte prefecților organigrame noi, urmând ca apoi să se demareze procedurile legale de disponibilizare a salariaților încadrați cu depășirea limitelor stabilite de Guvern, a precizat mi-nistrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga.
În proiectul de OUG inițiat de MAI pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru adoptarea unor măsuri financiare, se arată că „pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea acestora în numărul maxim de perso-nal (…), respectiv în nivelul maxim de cheltuieli de personal stabilit (…), ordonatorii de credite (…) reduc numărul de posturi finanțate și, respectiv, disponibilizează, în condițiile legii, personalul afe-rent”.
Potrivit anexei la proiectul de OUG, primăria unei comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori poate avea maximum 19 angajați, iar cea a unei comune de 20.000 de locuitori, maximum 76 de salariați. În cazul orașelor cu până la 3.000 de locuitori, primăria poate avea cel mult 42 de angajați, în timp ce în cazul unui oraș cu până la 50.000 de locuitori, primăria poate avea maximum 260 de salariați.
De asemenea, municipiile cu până la 20.000 de locuitori pot avea maximum 199 de angajați în primărie, iar primăriile municipiilor cu până la 400.000 de locuitori vor putea avea cel mult 1.600 de salariați.
Totodată, consiliile județene ale județelor cu mai puțin de 500.000 de locuitori vor putea să aibă încadrați maximum 595 de angajați, iar în cazul județelor cu peste 500.000 de locuitori consiliile vor putea avea până la 1.000 de salariați.
Limitările de personal nu cuprind și salariații din serviciile de învățământ, sănătate, asigurări și asistență socială.
Proiectul de act normativ instituie sancțiuni pentru primăriile care încalcă aceste prevederi. Astfel, în cazul primăriilor cu abateri, Guvernul suspendă alimentarea bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, până la data la care autoritățile locale fac dovada încadrării în prevederile legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?