Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

A leşinat pe stradă de prea mult alcool


Un bărbat de 35 de ani, din Dumitrești, a ajuns la spital, noaptea trecută, în stare avansată de ebrietate. După ce a leșinat pe stradă, victima a fost preluată și dusă la spital. Când s-a dezmeticit și a văzut că nu mai are borseta cu actele, a spus că a fost tâlhărit. În fața polițiștilor, acesta nu mai știa dacă a fost tâlhărit sau dacă a pierdut ce avea la el. Medicii au anunțat poliția care face verificări în acest sens. Din declarația bărbatului reiese că a lucrat la o familie din Focșani, iar duminică și-a propus să plece să muncească în alt județ. A ajuns în gară și pentru că mai avea câteva ore până să vină trenul, a intrat într-un bar să bea ceva. Acolo s-a împrietenit cu o altă persoană și după ce au băut ceva împreună, „prietenul” i-a spus că este și un microbuz care merge acolo unde vroia să ajungă și el. Bărbatul s-a oferit să-l însoțească până la autogară. Nu a mai ajuns la destinație și s-a trezit la spital. După ce i-a ieșit alcoolul din cap, acesta a spus că cel mai probabil, a pierdut documentele. A depus și o plângere în speranța că cineva îi va găsi actele și i le va înapoia. Bărbatul a rămas internat la secția de psihiatrie până ieri, la ora prânzului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?