Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Tineri urmăriţi internaţional pentru pornografie infantilă şi prostituţie, reţinuţi la Constanţa


Doi  tineri din județul Constanța, dați în urmărire internațională de către Tribunalul din Milano pentru pornografie infantilă și prostituție, au fost prinși de polițiștii constănțeni și urmează să fie trimiși în Italia pentru a răspunde acuzațiilor care li se aduc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, inspectorul Radu Croitoru, Ionuț Vieru, de 22 de ani, din comuna Valu lui Traian, și Mihai Georgescu, de 22 de ani, din comuna 23 August, sunt acuzați că,  în perioada 2006 – 2007, au racolat zece minori pe care i-au fotografiat în ipostaze indecente, iar apoi au vândut pozele unor complici – un cetățean italian și unul norvegian. Aceștia din urmă postau apoi fotografiile pe internet, pe siteuri de profil.

Ulterior, Tribunalul din Milano a emis pe numele celor doi români mandate europene de arestare pentru pornografie infantilă și prostituție, fapte pedepsite, conform Codului Penal italian, cu 12 ani de închisoare.În cursul zilei de astăzi cei doi vor fi prezentați la Curtea de Apel Constanța, pentru confirmarea mandatelor europene de arestare.

I

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?