Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Dosarul prostituţiei în rejudecare


Dosarul în care mai mulți gălățeni, printre care și fiica unei judecătoare din aceeași localitate, au fost judecați pentru trafic de persoane, a fost trimis în rejudecare la Tribunalul Vrancea, care a soluționat dosarul în primă instanță.  Ionel M., Manea N., Georgel B. au fost condamnați de magistrații vrânceni la pedepse cu închisoarea de peste zece ani, în timp ce Andra J., fiica unei judecătoare, a fost condamnată la doar trei ani de închisoare cu suspendare. Inculpații au atacat cu apel sentința Tribunalului Vrancea la Curtea de Apel Galați care a trimis dosarul în rejudecare primei instanțe. Primul termen după reîntoarcerea dosarului va avea loc în data de 21 iunie.
Reamintim că inculpații sunt acuzați că în perioada 2001-2006 ar fi racolat mai multe fete din țară, pe care le-ar fi forțat să se prostitueze în Italia și Spania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?