Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Un angajat a rămas fără concediu medical


Un salariat a rămas fără concediu medical după ce firma a depus o sesizare la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a se controla cât de reală este boala sa. Întreruperea concediului s-a făcut luna trecută, înainte de apariția noii legi. Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS, decizia a aparținut unei comisii formată din reprezentanți ai instituției și ai Direcției de Sănătate Publică. „A fost făcută o sesizare de către angajator și în urma verificărilor, comisia a stabilit că trebuie întreruptă plata conce-diului medical”, ne-a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CAS. De săptămâna trecută, de când a intrat în vigoare noua lege privind acordarea concediilor medicale, reprezentanții CAS trebuie să facă săptămânal un raport al sesizărilor venite din partea angajatorilor. Raportul trebuie prezentat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De la începutul acestui an, angajatorii au depus aproximativ 10 mii de concedii medicale, valoarea totală decontată fiind, pentru aceeași perioadă, de 1,3 milioane lei. Anul trecut, la CAS Vrancea s-au decontat peste 30 de mii de concedii medicale, va-loarea totală fiind de 2,8 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?