Olimpicii la informatică s-au reunit la Focşani

0
412


Duminică, în aula Colegiului Național „Unirea” a avut loc deschiderea stagiului  de pregătire a lotului național de informatică organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea, cu sprijinul Prefecturii Vrancea, a Consiliului Județean Vrancea, Direcției pentru Tineret și a Federației Educației Naționale. Activitățile în vederea selecționării se vor desfășura până pe 22 mai la Focșani, în laboratoarele de informatică ale Colegiilor Naționale „Unirea” și „Al. I. Cuza”. Lotul este format din 20 de participanți seniori din județele: Prahova, Brașov, Dolj, Neamț, Galați, Harghita, Iași, Bacău, Mehedinți, București. La categoria juniori participă și 13 elevi din județele: Bistrița-Năsăud, Galați, Iași, Prahova, Neamț, București. Evenimentul a debutat cu un film despre ținutul Vrancei de ieri și de astăzi, care a oferit participanților o imagine asupra atracțiilor turistice ale acestor meleaguri și o idee asupra a ceea ce vrâncenii consideră că îi reprezintă. Alături de elevi este Å¢ucu Gălățeanu, conducătorul comisiei științifice a lotului național care le va arăta importanța acestor activități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here