Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Primarii acuză incompetenţa guvernului PDL


Primarii de pe Valea Râmnicului și Valea Milcovului acuză incompetența guvernanților PDL care au lansat zvonul declasificării a trei drumuri naționale, respectiv DN 2M Focșani-Andreiașu, DN 2R Jitia – Bahnele și DN 2N Mărtinești – Jitia și trecerea din administrarea Companiei de Drumuri Naționale și Autostrăzi (CNADN). Primarii au arătat că, la nivelul județului, nu există fonduri pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor respective, care riscă să devină impracticabile. Discuțiile referitoare la acest transfer sunt considerate „simple speculații” de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a afirmat că județul Vrancea nu este de acord cu preluarea acestor drumuri naționale „decât în condițiile în care Guvernul României alocă fondurile necesare pentru reabilitare”.

Primarii de pe Valea Râmnicului și Valea Milcovului și deputa-tul liberal Nini Săpunaru au acuzat lipsa de interes și incompetența guvernanților care au lansat zvonul declasificării a trei drumuri naționale care ar urma să treacă din administrarea CNADN. Este vorba despre drumurile DN 2M Focșani-Andreiașu, DN 2R Jitia – Bahnele și DN 2N Mărtinești – Jitia. Deputatul liberal și edilii au arătat că afirmațiile directorului Secției de Drumuri Naționale, Lucica Chiper, demonstrează că nu are nici o legătură cu drumurile naționale și dorește „răul județului Vrancea”.
„Poziția directorului Secției de Drumuri Naționale, Lucica Chiper este extrem de curioasă. Se constată că nu are nici o legătură cu drumurile naționale și zvonurile care circulă, că nu are deloc experiență și până acum se ocupa de parfumuri se adeveresc. Mi se pare curios ca tu, un reprezentant al Vrancei, să dorești răul județului Vrancea”, a afirmat deputatul Nini Săpunaru.
Deputatul liberal a arătat că în ultimii ani au fost demarate lucrări de reabi-litare a drumurilor care trebuie continuate iar Consiliul Județean nu dispune de suficiente fonduri. Acesta a fost și motivul pentru care, în 2004, DN 2M Focșani-Andreiașu, DN 2R Jitia – Bahnele și DN 2N Mărtinești – Jitia au fost preluate de CNADN. Un alt drum preluat în aceeași perioadă a fost DN 2 L Tișița – Panciu – Soveja. Acest drum a fost reabilitat în 2006-2007 iar acum CNADN nu spune nici un cuvânt despre declasificarea lui.
„Aceste drumuri au fost preluate de Compania de Drumuri Naționale în urma acceptului și solicitării Consiliului Județean Vrancea pentru că lucrările necesare pe rețeaua de drumuri județene nu puteau fi asigurate din sursele proprii. Faptul că a fost o decizie bună s-a văzut pentru că, până acum,  unele drumuri au fost reparate. Au fost reparate pe perioada guvernării PSD și pe perioada guvernării PNL”, a afirmat Nini Săpunaru.
Primarul de la Jitia, Neculai Noapteș, a arătat că persoanele care s-au gândit la o asemenea decizie nu se gândesc la cei 20 de mii de oameni care trăiesc pe Valea Râmnicului și „nu se gândesc la faptul că funcția este vremelnică”. De asemenea, edilul de la Andreiașu, Ionel Budeanu, a precizat că drumul DN 2M este vital pentru oamenii din zonă și asigură legătura cu rezervația naturală Focul Viu și Rezervația Naturală cu 741 exemplare de tisă, monument al naturii, unele având și vârsta de 200 ani.

PDL s-a opus alocării
fondurilor pentru drumuri

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, în această săptămână, la un post de televi-ziune central că discuțiile privind declasificarea unor drumuri naționale și transferul acestora din administrarea CNADN sunt doar pure speculații, deoarece aceste drumuri nu pot fi declasificate și nu pot trece în administrarea Consiliului Județean doar dacă județul Vrancea este de acord cu acest lucru.
„Eu vă spun punctul de vedere al județului Vrancea pe care, vremelnic, și nu întâmplător, îl reprezint prin voința cetățenilor județului Vrancea, că noi nu suntem de acord cu preluarea acestor drumuri naționale decât în condițiile în care Guvernul României alocă fondurile necesare pentru reabilitare, după care vom prelua cu mare plăcere aceste drumuri și le vom reabilita noi”, a precizat Marian Oprișan. Președintele Consiliului Județean a ținut să le reamintească parlamentarilor PDL că, în 2009 și 2010, a făcut mai multe amendamente la legea bugetului de stat, prin care solicita finanțare pentru reabilitarea acestor drumuri, dar parlamentarii PDL au votat împotriva acestor amendamente.
„În 2009 și 2010 am propus ca amendamente suplimentarea sumelor alocate județului Vrancea tocmai pentru reabi-litarea acestor drumuri iar Nini Săpunaru chiar a votat pentru reabilitarea acestor drumuri, dar colegii săi, parlamentarii de la PDL, Sorina Plăcintă, Alin Trășculescu și Răzvan Mustea au votat împotriva acestor amendamente pentru faptul că, odată obținute mandatele de parlamentar, nu îi mai interesau aceste drumuri. Le-ați promis oamenilor în 2005 că veți rezolva problemele acestor drumuri, cereți guvernului Boc rezolvarea acestei situații”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?