Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

„Să nu mai păţească alţii ce am trăit eu!“ Mirajul străinătăţii face victime


O femeie din satul Jorăști, comuna Vînători, a plecat în Anglia ca menajeră dînd curs unui anunț dintr-un ziar, însă a fost păcălită și s-a întors acasă fără nici un ban. „Locuința unde stăteam avea igrasie, mucegai și era foarte frig. Am lucrat la negru și nimic din ce mi s-a promis nu s-a respectat”, spune femeia. Elena Patriche, din satul Jorăști, comuna Vînători, a trăit la 50 de ani o experiență pe care cu greu o poate uita. Ea povestește că după aproape șase luni de menaj la o familie din Anglia, și-a dat seama că a fost păcălită și s-a trezit nevoită să se întoarcă în țară fără nici un ban în buzunar. „Am venit să îmi publicați povestea pentru ca și altele ca mine să nu pățească ce am pățit eu. Vroiam să stau acolo cinci, șase ani, ca să strîng bani să-mi cumpăr o garsonieră… Am venit acasă fără bani, nu am nici măcar de pîine, cerșesc la foste colege și am credința că Dumnezeu nu mă lasă”, spunea Elena. În octombrie anul trecut, femeia a găsit un anunț în paginile de mică publicitate ale unui ziar. O vrînceană din Panciu, care trăiește de mulți ani cu familia în Anglia, căuta o persoană pe care să o angajeze menajeră. Elenei i s-a părut că îndeplinește toate condi-țiile cerute, ba mai mult, vîrsta și calificarea sa ca bucătar au determinat-o să aibă convingerea că aceea este șansa ei. „Am sunat la numărul de telefon publicat în anunț. Foarte amabilă, doamna mi-a explicat că îmi oferă 500 de euro lunar, masă și cazare iar eu trebuie să fac menaj și să mă ocup de fetițele sale. M-am hotărît să plec, ea mi-a plătit drumul cu avionul pînă la destinație. Åži acolo, odată cu activitatea mea, au început și surprizele”, povestește Elena. Prima dintre surprizele evident neplăcute, a fost casa în care a fost cazată. O locuință plină de igrasie și mucegai, în care a răbdat permanent de frig. Femeia s-a decis însă să suporte toate aceste inconveniente, cu gîndul că banii pe care îi va cîștiga îi vor permite ca într-o zi să se întoarcă în țară și să-și cumpere propria ei locuință. „Cu ei m-am înțeles bine tot timpul. Nu am dat niciodată nici cel mai mic motiv de supărare și mi-am văzut de treabă, că nu am vrut să jignesc. Primeam 70 de lire la săptămînă, chiar și așa am crezut că poate îmi vor da banii promiși cu timpul. Nu puteam să cred că nu sînt oameni de cuvînt, soțul femeii este foarte bogat, are două restaurante, urmează să-l înființeze pe al treilea. Au o vilă foarte frumoasă… Am crezut că sînt serioși”, spune Elena. Atît de tare a crezut în seriozitatea respectivei familii încît a acceptat să muncească la negru, fără nici un fel de hîrtie cu care să poată demonstra acum că a muncit într-adevăr la ei atîta timp. În fiecare zi, femeia se achita de toate lucrurile pentru care fusese angajată: făcea curățenie, spăla, călca, ba chiar și gătea pentru cele două fetițe în vîrstă de cinci ani și cealaltă de 10 luni. Iar cînd a realizat totuși că banii promiși nu vor veni niciodată, ba chiar ultima lună nu a fost plătită deloc, Elena a îndrăznit să întrebe ce se întîmplă. „Åži doamna a început să mă jignească. A început să-mi vorbească foarte urît așa că la începutul lunii martie m-am hotărît să vin înapoi acasă. Nu mai aveam bani să mă întorc cu avionul, am venit ca vai de capul meu, cu autocarul… Am spus că o să vin să fac publică povestea și ea m-a amenințat că dacă suflu o vorbă, nu voi mai putea să calc în Vrancea niciodată”, spune Elena. „Plec iar, dar cu contract legal” Elena este din Brașov și a ajuns în Vrancea împinsă de necazuri. „Am fost căsătorită cu un om tare cumsecade dar soarta a fost crudă și în anul 1980 am suferit un accident de mașină. El a murit pe loc, eu am rămas să mă chinui cu un băiat de șase luni. Am suferit mult iar după șapte intervenții chirurgicale la București, mi-am revenit”, povestește femeia. S-a calificat în mai multe meserii însă cea pe care, după cum spune, o iubește cel mai mult e cea de bucătar. S-a specializat în această meserie și a profesat-o pînă cînd a decis să plece să lucreze în străinătate. „Åži m-am hotărît să plec de nevoie. Am rămas fără casă… I-am dat locuința băiatului meu și eu… m-am tre-zit că nu mai am loc în ea. În România nu poți niciodată să cumperi o casă dintr-o leafă, așa că singura mea șansă de a avea vreodată o locuință este să muncesc în străinătate”, este convingerea Elenei. Neplăcuta experiență trăită în Anglia a făcut-o însă să se gîndească foarte bine la modalitatea prin care va pleca a doua oară. Chiar dacă în prezent nu are nici un ban, trăind efectiv din bunăvoința fostelor colege de muncă și locuind la una dintre acestea, Elena are curajul de a-și încerca a doua șansă. Pentru asta însă, a urmat calea legală. S-a dus la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea în spe-ranța că acolo i se va putea spune dacă există în străinătate, vreo ofertă de muncă pentru bucătar și cum se poate obține un contract legal de această dată. „Mi s-a spus că există o ofertă pentru Norvegia, unde pot fi plătită cu 18 euro pe oră. Mi s-a dat adresa și telefonul unde trebuie să sun. Acum nu am cum, că nu am nici un ban. Dar voi încerca să mă descurc și să ajung acolo. Nu am vrut decît să-mi cunoască lumea povestea, iar cei care intenționează să plece să fie atenți să nu pățească așa cum am pățit eu. Chiar dacă găsesc oferta în ziare, la mica publicitate, să insite să li se facă contract legal de muncă!”, insistă Elena. AJOFM Vrancea acordă consultanță Persoanele care doresc să muncească în străinătate și au diferite calificări, experiență în meserie și cunosc limbi străine se pot adresa oricînd Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea. Aici ei vor fi informați cu privire la locurile de muncă vacante în țările din Spațiul Economic European, vor fi consiliați astfel încît să-și poată întocmi dosarul cu care să se prezinte la eventualele preselecții. Åži ceea ce este cel mai important, ei vor avea siguranța astfel că nu vor fi înșelați acolo unde vor ajunge. De menționat că atît AJOFM Vrancea cît și Inspectoratul Teritorial de Muncă au mediatizat deseori condițiile legale pentru munca în străinătate cît și cele în care își pot desfășura activitatea societățile comerciale care mediază angajarea cetățenilor români peste graniță. Instituțiile respective au lansat totodată nenumărate atenționări asupra riscurilor la care se expun persoanele care dau curs anunțurilor din ziare și acceptă să muncească fără forme legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?