Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Informaţiile despre fondurile structurale au ajuns la Mărăşeşti


Peste o sută de fermieri au fost prezenți la a doua întîlnire de informare asupra accesării fondurilor structurale, care s-a derulat la Mărășești. Cele mai multe discuții s-au referit la problemele viticultorilor, majoritari în localitățile din zonă. De altfel, la Mărășești au fost punctate mai multe probleme tehnice, mulți dintre cei prezenți fiind și beneficiari ai diferitelor programe de sprijinire a agricultorilor. La întîlnire a fost prezent și vicepreședintele Asociației Viticultorul, Manole Toader, care le-a prezentat viticultorilor soiurile de viță de vie ce se pretează cel mai bine pentru acea zonă. Aceștia au discutat și despre formarea unor grupuri asociative, dar și probleme legate de comercializarea vinurilor, respectiv limitările impuse de Codul Fiscal. Au mai fost prezentate informări despre utilajele care pot fi achiziționate pentru exploatațiile agricole. Întîlnirea de la Mărășești a făcut parte dintr-o caravană de informare a agricultorilor și autorităților locale despre accesarea fondurilor structurale disponibile din acest an. Este vorba despre fondurile prevăzute în Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și Planul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Programul include întîlniri zonale cu potențialii beneficiari ai măsurilor 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” și 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”. Vor fi organizate întîlniri zonale cu primarii din cele 68 de comune vrîncene pe tema accesării fondurilor prevăzute în PNDR, măsura 322 „Renovarea și dezvoltarea satelor” și a celor din POS DRU. Toate măsurile ce vor fi promovate în cadrul acestei campanii de informare au fost lansate pentru finanțare începînd cu luna martie 2008. Următoarea întîlnire se va derula marți, la Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?