Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Prime de instalare şi locuinţe pentru medicii specialişti


Autoritățile publice locale vor fi obligate să acorde medicilor specialiști, aflați la începutul carierei, prime de instalare și locuințe de serviciu, cel mai probabil din fondul ANL. Obligația este prevăzută într-o Ordonanță aprobată de Guvern, zilele trecute. Viceprimarul municipiului Focșani, Neagu Nistoroiu, a spus că Ordonanța vine în contradicție cu legea de funcționare a ANL. În conformitate cu aceasta, locuințele se dau în baza unui dosar și a punctajelor acumulate, repartițiile fiind aprobate în Consiliul Local. Viceprimarul crede că, cel mai probabil, va fi din nou modificată legea ANL. „Legea ANL a fost modificată de mai multe ori în ultimii trei ani. Dacă inițial aceste locuințe erau construite pentru specialiști, în urma mo-dificărilor sînt repartizate celor care au probleme sociale. Cu cît au mai mulți copii cu atît au punctaj mai mare. Prevederile legii și cele ale Ordonanței aprobate de Guvern se cam bat cap în cap, dar probabil va fi din nou modificată legea pentru ca unele apartamente ANL să fie transformate în locuințe de necesitate. Åži chiar dacă s-ar face acest lucru, locuințele de necesitate se dau numai pentru o perioadă de un an”, a spus viceprimarul. Neagu Nistoroiu a adăugat că în ultimii ani nu prea s-au mai construit locuințe, nici măcar programul elaborat în 2001 nu a fost terminat. „Programul de construcție a rămas același din 2001. Locuințele care trebuiau finalizate în 2004 nu au fost terminate nici măcar pînă în prezent, din diverse motive. Nu au fost bani, iar cînd au fost alocate fonduri, firmele nu au mai avut mînă de lucru. Vom vedea cum vom proceda”, a afirmat viceprimarul. Cît privește primele de instalare, administrația locală nu are fonduri pentru acordarea acestora. Sumele vor trebui totuși prevăzute în buget. „Nu știu de unde vom lua bani, dar va trebui să prevedem sumele necesare. Dacă așa au decis…”, a precizat și primarul Decebal Bacinschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?