Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Parlamentul a adoptat bugetul de stat şi pe cel al asigurărilor sociale


Parlamentul a adoptat joi, bugetul de stat și pe cel al asigurărilor sociale, pentru primul votînd 249 de parlamentari și exprimîndu-se împotrivă 93, în timp ce pentru al doilea s-au înregistrat 342 de voturi pentru și două abțineri. Președintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat că partidul său a făcut ce a putut „în această conjunctură”, dar a punctat că votul parlamentarilor social-democrați nu este unul „de cauționare” a unui Guvern care este „tot mai șubred”, ci unul de oportunitate. Liderul PSD a explicat că este obligația social-democraților în Parlament să încerce să impună și să voteze amendamente sociale. De asemenea, Geoană a ținut să asigure că bugetul pe 2008 este ultimul construit pe o politică de dreapta, iar de anul viitor va fi unul al solidarității, de stînga. Președintele PSD Mircea Geoană a precizat că a avut de luat o decizie dificilă, în condițiile în care proiectul de buget repre-zintă o oportunitate și o ocazie politică de a demonstra că Guvernul Tăriceanu II nu are susținere parlamentară, dar obligația PSD a fost de a încerca să aducă toate corecturile necesare. Potrivit lui Geoană, proiectul de buget nu este diferit de anii 2005 ori 2006, cînd exista o majoritate de susținere a guvernării. Liderul PSD a afirmat că, cel mai probabil, Guvernul va fi nevoit să aducă rectificări bugetului în 2008, iar social-democrații vor fi foarte atenți să urmăreasă modul în care se va continua politica bugetară. Geoană le-a mulțumit colegilor că s-a reușit obținerea unei majorități în Parlament, mai ales pentru chestiuni precum îmbunătățirea situației pensionarilor, rambursarea tichetelor de masă, pensiilor pentru soțul decedat, care răspund parțial „nevoii de demnitate și respect” a acestei categorii sociale. Liderul PSD și-a declarat satisfacția că un program social-democrat „de mare succes” a fost extins pentru clasele V-VIII, dar și că în jur de 30.000 de liceeni vor primi burse sociale. În plus, acceptarea amendamentului privind salariile profesorilor și creșterea bugetului pentru agricultură au reprezentat noi motive de mulțumire pentru Geoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?