Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Garoafa Şef de post acuzat că nu a anchetat „ca la carte“ moartea unei gîşte


Vasile Ispas a declarat că în urmă cu cîteva săptămîni un bărbat de prin Brașov a omorît o gîscă ce aparținea mamei sale, bătrîna luîndu-se la ceartă cu acesta. Pentru a se răzbuna că a fost luat la rost, a afirmat Ispas, brașoveanul a dat foc și la două șuri de paie, cîteva zile mai tîrziu. Bătrîna a făcut reclamație la poliție, iar șeful de post, Crăciun Costică, l-a inclus pe lista suspecților pe Gică Vasilache. Vasile Ispas a declarat că polițistul l-ar fi forțat pe Vasilache să recunoască faptul că el a dat foc la paie. „Băiatul a venit la mine și mi-a povestit cum a fost forțat să recunoască că el se face vinovat de producerea celor două incendii. Mi-a povestit că a fost lovit pentru a recunoaște. Așa se face o anchetă? A profitat de faptul că e un băiat simplu și fără adăpost și l-a convins să declare ceea ce nu a făcut. Sînt foarte nemulțumit de cum a fost anchetat acest caz. Aș vrea să se facă dreptate, pentru că nu e corect ca un băiat nevinovat să fie acuzat pe nedrept. El nu are nici o putere să se apere și a fost foarte ușor să i se impute această acuzație”, a declarat Vasile Ispas. Polițiștii însă au altă versiune. Åžeful de post, Crăciun Costică, a precizat că Gică Vasilache nu este la prima abatere de acest fel. Potrivit spuselor sale, tînărul ar fi incendiat, în urmă cu doi ani și jumătate, șase anexe gospodărești, fiind condamnat la un an de închisoare. Crăciun a afirmat că acuzațiile pe care i le aduce Vasile Ispas sînt total nefondate. Mai mult decît atît, șeful de post intenționează să îl acționeze în judecată pe acuzator, pentru calomnie. „Cetățeanul care mă acuză nu știe nimic despre cum se anchetează un caz. Persoana suspectată, Gică Vasilache și-a recunoscut fapta. L-am audiat în prezența martorilor, cum poate acest om să mă acuze că l-am forțat să declare ceva? Noi ne-am făcut datoria în soluționarea acestui caz și am identificat autorul faptei în 48 de ore de la izbucnirea incendiului. Eu nu vreau decît să îmi fac datoria așa cum trebuie. Intenționez să îl dau în judecată, aștept numai să spună ceva în public la adresa mea. Acuzațiile pe care mi le aduce sînt grave”, a declarat Crăciun Costică. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de distrugere. Cercetările efectuate au condus la identificarea principalului suspect, Gică Vasilache, de 26 ani, din satul Ciușlea, comuna Garoafa. Tînărul a recunoscut că a încercat să se adăpostească în acele anexe, iar din cauza propriei neglijențe acestea au fost cuprinse de flăcări”, a declarat comisarul Mariana Apostol, purtătorul de cuvînt al IPJ Vrancea. Primarul comunei, Gheorghe Maghiaru a afirmat că este mulțumit de activitatea polițiștilor din localitate. „Sînt mulțumit de activitatea polițiștilor postului de poliție din Garoafa. Se poate să existe nemulțumiți, însă așa se întîmplă întotdeauna cînd trebuie să aplici legea, pe unii îi mulțumești pe alții îi nemulțumești. Polițiștii de aici întotdeauna răspund prompt solicitărilor cetățenilor. Nu am primit niciodată sesizări verbale sau scrise în care oamenii să își exprime nemulțumirile la adresa polițiștilor din comună”, a declarat primarul Gheorghe Maghiaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?