Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Cei mai buni sînt aşteptaţi la Festivalul „Florentin Delmar“


Pregătirile pentru organizarea Festivalului de muzică ușoară „Florentin Delmar”, ediția 2007, au intrat pe ultima sută de metri. Toți cei interesați să participe la acest prestigios concurs, se pot înscrie pînă pe 21 noiembrie. Candidații trebuie să completeze o fișă cu datele personale și să achite o taxă de 70 de lei. În aceeași zi, organizatorii festivalului vor face o preselecție, 17 candidați mergînd mai departe. Din juriu vor face parte persoane cunoscute din lumea muzicală, respectiv compozitorul Horia Moculescu, omul de radio Titus Andrei și Ionel Tudor, dirijorul orchestrei de Radio și Televiziune. De asemenea, din juriu vor mai face parte cîntărețul Gabriel Cotabiță și compozitorul Mihai Alexandru. Pentru organizarea Festivalului de muzică ușoară și premierea cîștigătorilor a fost alocată suma de 65 mii lei. Cîștigătorul trofeului „Florentin Delmar” va primi o statuetă și suma de 3.000 lei. Cîștigătorul locului I va primi din partea organizatorilor un premiu în valoare de 2.500 lei, cel al premiului II 1.500 lei, în vreme ce ocupantul locului III va fi răsplătit cu suma de 1.000 lei. Se va acorda și un premiu special, unuia dintre cîntăreții care vor interpreta o piesă compusă chiar de Florentin Delmar, în va-loare de 2.000 lei. Nu au fost uitați nici spectatorii. În ediția din această lună a revistei Atenaeum a fost publicat un talon de concurs, cinci persoane avînd șansa de a cîștiga cîte un bilet, pentru două persoane, de intrare la spectacole. Extragerea cîștigătorilor va avea loc în data de 20 noiembrie la ora 12.00. Revista poate fi procurată gratuit, atît de la se-diul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”, cît și de la sediile ENET, CUP și altor instituții publice. Cei care nu vor avea șansa să cîștige un bilet gratuit, vor trebui să scoată din buzunare 15 sau 25 de lei, în funcție de locul preferat. Pensionarii, elevii și studenții vor beneficia de reduceri importante. Festivalul de muzică ușoară „Florentin Delmar” va putea fi urmărit în cadrul emisiunii „Atenție, se cîntă”, difuzată de postul național de televiziune. „Așteptăm să se înscrie cît mai mulți tineri. Festiva-lul este unul de prestigiu și doar cei foarte bine pregătiți vin la noi. Numai tineri foarte buni ne-au trecut pragul, pentru că știu că au șanse doar dacă sînt cu adevărat pregătiți. Sîntem bucuroși că și anul acesta vom organiza în orașul nostru acest festival, care are 32 de ani”, a declarat Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?