Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Vinul de Vrancea, cauza unui divorţ româno-arab


În ultimele luni, numărul dosarelor de divorț aflate pe rolul instanței de judecată a crescut îngrijorător. Numai joi, la Completul 2 al Judecătoriei Focșani erau trecute pe listă 10 astfel de procese. Floricica R. a cerut desfacerea căsătoriei de un cetățean arab. Motivele care au determinat-o pe femeie să ceară divorțul au fost scandalurile din ce în ce mai dese și consumul excesiv de alcool. Unul dintre martorii prezenți la proces a arătat că la început arabul părea băiat de treabă, numai că după ceva timp a cam prins drag de „vinul nostru de Vrancea”. „Cînd a venit cu el prima dată mi s-a părut băiat bun. Apoi a început să-i placă vinul nostru și nu se mai trezea. O dată a fugărit-o pe fată și i-am spus chiar eu să nu mai stea în calea lui. A sărit și la bătaie”, a declarat martora sub jurămînt. La divorț au ajuns și Gina și Costică L., din Dumitrești, de această dată martorii învinovățind-o pe femeie. Ei au spus că tînăra nu și-a alăptat copilul pe motiv că semăna cu soțul ei. Ba mai mult decît atît, femeia a fost acuzată că în loc să facă treabă prin gospodărie „stătea în fața casei și juca cărți”. „Ea avea amant, un prieten de-al soțului. A internat copilul de două ori în spital. Prima dată a fugit și a lăsat copilul acolo, a doua oară a stat cu acesta mama soțului. El a vrut de mai multe ori să se împace cu ea, că doar au un copil, însă de fiecare dată ea a refuzat. M-am dus și eu cu el să se împace, dar ea l-a refuzat imediat. Acum cică ar vrea ea, dar nu se mai poate. Este prea tîrziu”, a spus martorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?