Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Comandantul Brigăzii 282 Mecanizate, avansat la gradul de general


Comandantul Brigăzii 282 Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani, Cătălin Tomescu, a fost înaintat în gradul de general, decretul fiind semnat de președintele țării la începutul acestei săptămîni. În 4 ani și jumătate petrecuți în Garnizoana Focșani, ofițerul Cătălin Tomescu a urcat în gradul de colonel, iar acum în cel de general, semn că unitățile militare vrîncene își respectă renumele de „formatoare de generali”. Generalul Tomescu a recunoscut că a fost avansat în grad, dar spune că nu a văzut încă decretul. „Nu am apucat să văd decretul, pentru că mă aflu pe drum spre București. Din cîte am înțeles, sînt singurul general «de la uscat» care a fost înaintat în grad. Pot spune că aceste două avansări, în termen de 4 ani și jumătate, au necesitat sacrificii. De altfel, în ultimii 7 ani, am schimbat 5 case, iar soția și fiica au schimbat cîte 5 locuri de muncă și tot atîtea școli. Åžtiu de renumele acestei unități și nu am de gînd să plec la București. Însă, dacă mi se va spune că trebuie să merg să-mi fac treaba acolo, nu am cum să mă opun. După părerea mea, chiar numele de general de brigadă spune care îmi este sarcina”, a declarat generalul Cătălin Tomescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?