Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Antrenorii şi fotbaliştii, băgaţi în şedinţă de conducerea clubului


După antrenamentul de luni, antrenorii și fotbaliștii echipei CSM Focșani au participat la o ședință-fulger convocată de conducere. „Vreau să fiți profesioniști și să demonstrați în teren că aveți valoare”, le-a transmis jucătorilor președintele CA, Dan Dumitru n Astăzi, de la ora 10.30, CSM Focșani va juca cu Pambac Bacău (Liga a treia), iar sîmbătă, adversara vrîncenilor va fi Oțelul II Galați. Antrenorii și fotbaliștii de la CSM Focșani au participat, luni seara, la Stadionul „Milcovul”, înainte de antrenamentul obișnuit, la o ședință-fulger, unde au fost trași la răspundere de conducerea clubului pentru evoluțiile mai puțin reușite. Dan Dumitru, președintele Consiliului de Administrație al echipei-fanion, le-a atras atenția jucătorilor că nu este mulțumit de evoluția unora la meciurile amicale, dar și de atitudinea lor din teren. Åži antrenorii au fost luați în vizor, fiindu-le reproșate schimbările din repriza secundă din fiecare test de verificare. „Sîntem în căutarea formulei ideale. În Liga a doua se cere mai multă concentrare în joc, ceea ce noi nu avem în acest moment”, a spus Dan Dumitru. Altfel, conducerea clubului de pe Milcov a stabilit și primele de joc pe care jucătorii le vor încasa. Pentru o victorie acasă, fiecare fotbalist va primi 600 RON, iar pentru o victorie în deplasare, focșănenii vor fi mai bogați cu 900 RON. „În acest moment avem o oarecare stabilitate financiară la echipă, prin alocarea de Primărie a celor șase mi-liarde de lei. Nu ne putem permite să transferăm jucători scumpi, cu nume. Prin susținerea financiară a organelor locale, sperăm să aducem și rezultate pentru a atrage noi sponsori la echipă”, a spus președintele Consiliului de Administrație al echipei-fanion, Dan Dumitru. Amical cu Pambac Bacău, de la ora 10.30 CSM Focșani va disputa, în această dimineață, de la ora 10.30, un nou meci amical, pe Stadionul „Milcovul”. Adversară va fi echipa de Liga a treia, Pambac Bacău. Jocul va fi arbitrat de Marius Martiș. Rezultatele echipei focșănene în meciurile amicale: 2-1 cu CSM Rm. Sărat și 3-0 cu Aerostar Bacău, 0-0 cu Delta Tulcea, 0-2 cu Gloria Buzău, 0-2 cu FC Vaslui , 0-1 cu Prefab Modelu, 1-3 cu Dunărea Galați, 0-2 cu FCM Bacău. Sîmbătă, 4 august, focșănenii vor evolua pe teren propriu cu Oțelul II Galați, miercuri, 8 august, la Focșani vine Onix Rm. Sărat (Liga a treia), iar sîmbătă, 11 august, CSM va disputa un alt amical, cu Poli Galați. Pe 18 august, CSM Focșani va evolua pe „Milcovul” împotriva echipei CSM Rm. Sărat. `

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?