Pînă ieri, un copilaș în vîrstă de doi ani a locuit, împreună cu mama lui, într-unul din containerele instalate în Focșani de Crucea Roșie Vrancea pentru oamenii străzii. Luminița Popa, de 39 de ani, din Tîmboiești și băiețelul ei, Ionel, au ajuns pe drumuri din cauza bețiilor și scandalurilor zilnice provocate acasă de fratele și cumnata femeii. Deși este frumos ca un îngeraș, vesel și prietenos, micuțul nu a fost dorit de tatăl lui. În schimb, a devenit bijuteria oamenilor fără adăpost găzduiți în containerele din curtea viitorului azil de bătrîni din Focșani. În urma demersurilor făcute de reporterii noștri, care au prezentat situația Luminiței și a fiului său la Direcția pentru Protecția Copilului Vrancea, cei doi au ajuns acum la Centrul Maternal unde vor putea rămîne suficient de mult timp cît să-și poată găsi un alt domiciliu. Cine dorește să le ofere o gazdă pe care Luminița s-o poată plăti din pensia ei de handicap de 170 lei, se poate adresa redacției noastre. Cu certitudine, Ionel nu a venit pe lume întîmplător. Chiar dacă startul său în viață este unul trist și plin de lipsuri, pare să fi fost trimis special de Dumnezeu să aducă bucuria, optimismul și zîmbetul pe buze celor care îl văd. Oricine îl întîlnește pe Ionel uită, în cele cîteva momente petrecute cu el, de toate necazurile și supărările. Fețișoara micuțului, rîsul lui ștrengăresc, ochișorii mereu veseli, mînuțele grăsuțe și piciorușele sale ce nu stau o clipă locului, toate adunate la un loc construiesc un tablou la care nu poți să te uiți fără să-ți dea lacrimile de încîntare. Åži atunci, chiar n-ai cum să nu te gîndești de ce nu l-a vrut tatăl lui, încă de cînd era în burta mamei, și nici acum nu-l vrea… „Pe tatăl copilului l-am cunoscut cînd am fost internată la Dumbrăveni la spital. Åži pe el îl cheamă Ionel și e șofer pe ambulanță. Ne-am împrietenit, el a spus că nu e cununat, că e despărțit de femeie. După ce m-am externat , el a locuit un an cu mine, în Focșani, unde stăteam cu chirie. Cînd i-am spus că am rămas însărcinată, a luat foc ! A început scandalurile, mereu îmi zicea să-l dau afară că el n-are cum să stea cu mine că e însurat cu acte!!! Zicea că sînt nebună, că nu sînt în stare să cresc copil. M-a făcut chiar să merg la doctor dar sarcina era prea înaintată și nici un medic nu s-ar mai fi băgat să facă chiuretaj”, povestește Luminița. Părăsită de tatăl copilului a rămas să nască și să-și crească băiețelul singură. După ce și-a adus fiul pe lume a realizat că nu-l poate duce din maternitate în mi-zeria din casa părintească de la Tîmboiești. I-ar fi pus sănătatea în pericol așa că a stat o vreme la Centrul Maternal din Focșani, acolo unde a găsit sprijin și ieri. Oricîte necazuri și supărări a avut și oricît a fost de nefericită, micuțul Ionel a devenit bucuria și scopul vieții sale. Lumina ochilor săi, darul cel mai de preț și singura ei avere fără de care nu-și mai închipuie viața. „Un medic m-a îndreptat către Crucea Roșie” Cea mai gravă problemă pe care o are în momentul de față Luminița este lipsa unui domiciliu stabil. Spune că a ajuns pe drumuri din pricina unor situații cărora n-a avut cum sau pur și simplu n-a știut să le facă față. „Mi-au murit părinții și am rămasă locuiesc în casa lor din Tîmboiești, împreună cu fratele meu și cu nevastă-sa. Dar atît de mult beau și fac scandal, că n-am mai suportat. Cu timpul chiar au reușit să lase casa să se dărăpăneze de tot, că ei numai cu alcoolul în cap stau. Acum opt ani m-am mutat cu gazdă în Focșani. Cele două surori ale mele plecaseră în Italia și am rămas eu să le îngrijesc copiii. Trei ani i-am îngrijit, apoi au plecat și ei. Apoi m-am îmbolnăvit. La moartea tatălui am făcut un șoc, am făcut o boală psihică, nu dormeam, nu mîncam, vroiam tot să mă izolez, aveam senzația că mor. De atunci iau tratament, sînt încadrată în gradul II de handicap și ca venit am doar pensia și alocația copilului”, spune Luminița. Din septembrie anul trecut și pînă în luna mai a.c., femeia a fost, împreună cu băiețelul ei, în Italia, la cele două surori. Pentru că nu avea tratamentul necesar, starea sa de sănătate s-a înrăutățit tot mai mult, fiind astfel nevoită să se întoarcă în țară. „Am ajuns într-o stare gravă, m-am internat la Odobești, cu tot cu copilul. După ce m-am făcut bine a trebuit să plecăm. Nu știam unde să ne ducem, casă nu aveam nici măcar cu gazdă, eu nu mai eram în drepturi pentru că nu am putut merge la comisia de expertiză pentru reevaluare atunci cînd am fost programată. Nu știam ce să fac. Fără casă și fără bani, cu un copil… eram disperată. Un medic m-a îndrumat spre Crucea Roșie. Așa că am venit la ei și ei m-au ajutat foarte mult. Nu știu ce făceam fără Crucea Roșie”, povestește femeia. A primit un loc cît de cît omenesc unde să doarmă, îmbrăcămintea, articolele de igienă, hrana necesară și chiar și jucării pentru copil. Totodată, a fost sprijinită de voluntarii de Cruce Roșie să-și depună iar dosarul la comisie, astfel încît a reintrat în drepturi. „N-am știut că am voie să merg încă o dată la Centrul Maternal. Am crezut că doar o singură dată mă primește. E bine la Centru, e curat, liniște. Pentru copilul meu e mai bine acolo, sînt condiții mai bune decît la container”, a povestit Luminița. „Trebuie să-mi găsesc o gazdă” Luminița nu se plînge de sărăcie. Spune că oricît de puțini bani ar avea, tot reușește să-și hrănească și să-și îngrijească micuțul. Atașamentul dintre ei doi este mai mult decît evident și, pentru că tot ce contează pentru Luminița este să-i fie bine copilului, are drept scop ca în perioada următoare să-și caute neapărat o gazdă. „Am mai căutat, dar fie îmi cereau cîte 130 de Euro pentru o garsonieră, fie nu mă primeau cu copil. Poate voi găsi pe cineva care mă înțelege că nu am decît 170 de lei pe lună, pensia de handicap, și mă lasă să plătesc ce consum, și o chirie mai mică. Îmi trebuie o cameră undeva, la bloc sau la casă. Părintele Ene a vrut să mă ajute, a zis ca să mă duc la mănăstire dar cînd se face copilul un pic mai mare. A încercat și la o bătrînă dar nu a vrut să mă primească, pentru că am băiatul. Dar Ionel e cuminte, e vesel, ascultător, nu știu cu ce ar deranja…”, a explicat Luminița. Femeia ar dori și să muncească, are 10 clase și a lucrat timp de șase ani la o secție de cîrlige de rufe, în Tîmboiești. Apoi a intrat în șomaj dar nu a capitulat, ci s-a angajat ca vînzătoare în comună. La casa părintească nu se poate întoarce. Åži-ar expune micuțul la scandaluri și trai promiscuu. Speră ca surorile sale din Italia să încerce să-i trimită măcar cîteva zeci de Euro lunar, chiar dacă „le ceartă bărbații lor”. Åži mai speră că cineva cu suflet creștin îi va oferi o cămăruță pentru care să plătească atît cît îi permite pensia. Åži în care să-și poată crește, așa cum se cuvine, băiețelul.
