Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Termenul de valabilitate, modificat de comercianţi


Inspectorii Oficiului pentru Protecția Consumatorilor (OPC) au închis o firmă și au acordat amenzi de peste 181 mii lei societăților care au încălcat legislația referitoare la protecția, sănătatea și securitatea consumatorilor. Sancțiunile au fost acordate în urma controalelor efectuate de inspectori în luna iunie. În cele 204 acțiuni de control s-au depistat produse cu abateri în valoare de 388.330 lei, cele mai multe (83%) provenite din afara țării. „În urma verificării calității produselor, au fost găsite la comercializare și produse potențial periculoase pentru sănătatea sau securitatea consumatorilor (alimente, produse de igienă și întreținere cu termen de valabilitate depășit sau modificat intenționat, alimente depreciate calitativ, jucării care nu întrunesc cerințele de securitate, produse interzise la comercializare prin reglementări specifice), în valoare totală de 2.205 lei. S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor respective și distrugerea celor cu potențial ridicat de periculozitate pentru sănătatea și securitatea consumatorilor”, se arată într-un comunicat al OPC. Inspectorii au verificat și reclamațiile a 48 de consumatori care au vizat calitatea unor alimente (pîine, băuturi răcoritoare), modul de comercializare și transport pentru alimente, respectiv nerespectarea condițiilor de temperatură. Reclamațiile au mai vizat calitatea unor produse nealimentare cum ar fi încălțăminte, articole confecționate din materiale textile, anvelope, dar și amînarea nejustificată a reparării produselor electrocasnice defectate în termenul de garanție. Vrîncenii au mai reclamat neinstalarea aparatelor de aer condiționat în termenul stabilit precum și serviciile prestate către consumatori. „Din cele 48 de reclamații înregistrate, doar 54 % s-au dovedit a fi întemeiate, restul datorîndu-se neînțelegerii de către consumatori a drepturilor ce le revin. În urma verificării aspectelor reclamate de consumatori, au fost înlocuite produse, au fost efectuate reparații, s-au restituit contravalori ale produselor cu deficiențe în valoare totală de 6.832 lei”, se precizează în comunicatul OPC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?