Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Pregătiri împotriva inundaţiilor, în plină secetă


Chiar dacă seceta usucă plantele cultivate de țăranii vrînceni, autoritățile se pregătesc de inundații. Ieri, primarii de pe Valea Milcovului, prefectul, reprezentanți ai Sistemului de Gospodărie a Apelor, Direcției Apelor Siret, Inspectoratului pentru Situații de Urgență au stabilit ultimele detalii ale exercițiului de alarmare publică în caz de inundații care va avea loc în zilele de 26 și 27 iunie. Potrivit purtătorului de cuvînt al Prefecturii, Cătălin Drăgulescu, scopul alarmării va fi verificarea modului în care se respectă circuitul informațional și viteza de reacție a primarilor în situații de acest gen. În cadrul discuțiilor de ieri s-a comunicat primarilor ca pentru această perioadă, permanența la primării să fie asigurată de personal calificat care să poată interpreta o avertizare, să poată da un ton de fax pentru informațiile care ajung la primării. Exercițiul propriu-zis va începe pe 26 iunie, la 7 dimineața, și se va încheia pe 27 iunie cu o analiză și evaluare a obiectivelor care au fost atinse prin acțiune. „Reprezentanții SGA au arătat că 2007 va fi un an capricios, cu fenomene meteo extreme. Nu e absurdă organizarea acestui exercițiu pentru că autoritățile locale trebuie să fie pregătite să intervină în cazul producerii unor inundații”, a precizat Cătălin Drăgulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?