Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Ouăle ştampilate se comercializează deja in Piaţa Moldovei


in Vrancea, inspectorii de specialitate ai DSV sint hotăriți să aplice noua lege privind comercializarea ouălelor, dar au hotărit ca pentru micii producători aplicarea legii să se facă după data 5 octombrie a.c. Pină la această dată se va face informarea comercianților despre existența acestei legi precum și amenzile care se vor aplica in cazul in care nu se vor respecta aceste reglementări. Comercianții care nu vor ștampila ouăle, vor fi sancționați cu amenzi cuprinse intre 2 și 20 milioane de lei. De menționat este faptul că este interzisă depozitarea și comercializarea ouălelor in aceleași locuri cu produsele din carne, lapte și a celorlalte produse alimentare. in acest caz, nerespectarea legii va fi sancționată cu amenzi cuprinse intre 5-30 milioane lei. „Vom incerca mai intii să-i informăm pe comercianți de prevederile acestei legi. Cred că amenzile care pot fi aplicate celor care greșesc vor face ca această lege să fie respectată”, ne-a declarat Ionel Duță, directorul D.S.V. Sarcina ștampilării ouălelor cade in responsabilitatea producătorilor și nu a comercianților, singura datorie a vinzătorilor fiind verificarea marcajului de pe acestea. Unul dintre primii comercianți care s-au aliniat noilor reglementări din legislația sanitar-veterinară este Costel Sfirlea, patronul societății Opera Com S.R.L., Focșani. incă din 27 septembrie a.c., el nu a mai achiziționat decit ouă ștampilate. Cu toate că, intr-un viitor apropiat, vrea să inființeze o fermă de găini ouătoare, patronul este de acord cu Hotărirea de Guvern și este hotărit să facă tot posibilul ca să cumpere o mașină de marcat ouă. „Nu mai cumpăr ouă decit dacă sint ștampilate. Legea mi se pare de bun augur, in felul acesta dispărind unii intermediari, care fac concurență neloială și vind pe tarabe, afară, ceea ce nu este in regulă din punct de vedere sanitar-veterinar”, ne-a declarat Costel Sfirlea. intrebat dacă acestă lege va duce la o scumpire a ouălelor, Costel Sfirlea crede că nu se va intimpla așa ceva. in piață s-a inceput deja vinzarea ouălelor marcate Cei mai afectați de această lege vor fi țăranii, care nu vor mai putea să vindă ouăle din producția proprie. „Eu nu am nici o posibilitate de a ștampila ouăle pe care le vind și nici nu am bani să cumpărăm o mașină pentru lucrul acesta. De cele mai multe ori, ouăle vindute de mine sint cu mult mai proaspete și mai sănătoase decit cele din comerț, chiar și decit cele ștampilate. Pină se va găsi o metodă prin care să putem și noi să facem această ștampilare, voi vinde doar clienților vechi, pe care ii cunosc și care mă cunosc și au incredere in ouăle vindute de mine”, a declarat Maria Alexe, comerciant particular din Suraia. Pentru a prezenta situația existentă in Piața Moldovei, reporterii l-au contactat pe medicul Doina Mircea, șefa de la Circa Sanitară Veterinară pentru Controlul Produselor de Origine Animală. Aceasta a declarat că incă de la intrarea in vigoare a legii, au inceput controalele, dar nu s-a trecut la sancționarea celor găsiți in neregulă. Cu toate acestea, majoritatea comercianților vindeau ouă marcate. Contactat telefonic de către reporterii noștri reprezentantul Avicola ne-a spus că din punctul de vedere al consumatorului, această prevedere legislativă este foarte bună cumpărătorii avind garanția că ouăle sint proaspete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?