Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Ordinul de demitere va fi contestat în instanţă


Fostul manager al Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Nicolae Moise, va contesta în instanță, ordinul de demitere din funcție. El a declarat că ministrul Sănătății nu a respectat legea atunci cînd l-a demis, pentru a doua oară, din funcția de manager al Spitalului Județean. „Ce a făcut Eugen Nicolăescu este ilegal. Am la dispoziție 30 de zile pentru a contesta ordinul de demitere, însă, luni (astăzi-n.r.) voi lua o decizie în acest sens. Nicolăescu încalcă tocmai Legea 95, pe care el a făcut-o, dar nouă ne cere să o respectăm. Nu pot să las lucrurile așa, atîta timp cît ministrul nu respectă nici legea și nici justiția”, a precizat Nicolae Moise. Cît timp fostul manager se va răfui în instanță cu ministrul Sănătății, conducerea unității este asigurată, interimar, de medicul liberal Gabriel Negoiță. Acesta a declarat că va continua proiectele demarate de Nicolae Moise, privind reabi-litarea blocului alimentar, a sălilor de operații și a secției Ortopedie și este convins că va primi finanțare de la minister. „Dacă doctorul Moise va cîștiga legal această funcție, nu va fi nici o problemă”, a precizat Gabriel Negoiță. Reamintim că este pentru a doua oară cînd democratul Nicolae Moise este demis de la șefia Spitalului de Urgență, de fiecare dată angajații instituției protestînd față de deciziile ministrului Sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu. Moise a fost demis prima dată în luna februarie a acestui an, fiind repus în funcția de manager general de judecătorii Curții de Apel Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?