Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Ioan Melinescu: „Totul mi se trage de la Patriciu“


Magistrații Judecătoriei Focșani se vor pronunța miercurea viitoare în dosarul în care fostul șef al Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, este acuzat de uzurpare de calități oficiale. El a susținut, ieri, la ultimul termen al procesului, că este nevinovat, fiind trimis în judecată din cauza lui Dinu Patriciu. „Totul mi se trage de la Dinu Patriciu. Plîngerea împotriva mea a fost depusă în ziua în care a demarat cercetarea penală împotriva lui Dinu Patriciu. În ziarele acestuia au apărut articole cu date din arhivele secrete ale Oficiului, însă procurorii nu s-au sesizat în acest caz. Nu mă fac vinovat de acuzațiile care mi se aduc, nu am urmărit să aduc atingere autorității de stat”, a spus Ioan Melinescu. Avocatul acestuia, Ioan Cazacu, a susținut, la rîndul său, că Ioan Melinescu a „deranjat grupurile de interese”, în special pe cel constituit în jurul lui Dinu Patriciu. El a precizat că în momentul în care Melinescu și membrii Plenului Oficiului au descoperit că Patriciu a desfășurat mai multe activități ilegale, au început și problemele. „Este un dosar cu anumite semnificații politice, sesizarea s-a făcut din cauza unor interese. Faptul că avea acces la informații importante a deranjat grupurile de interese, în special pe cel al lui Patriciu, grupuri care nu puteau rămîne datoare. Parchetul General a devenit un instrument în mîna grupurilor de interese”, a spus Ioan Cazacu. Avocatul a invocat și starea de necesitate, cu scopul de a înlătura caracterul penal al acuzațiilor. „Invoc starea de necesitate, în baza căreia Melinescu nu poate fi tras la răspundere penală. Singura vină a lui, este aceea că a fost președintele Oficiului și că a instrumentat cauze importante care au deranjat”, a concluzionat apărătorul. Ioan Melinescu a fost trimis în judecată la începutul anului 2006, deoarece a continuat să își exercite prerogativele de președinte al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor și după data revocării din funcție. El mai este acuzat că, după ce a devenit consilier al fostului premier Adrian Năstase, și-a păstrat și calitatea de președinte al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor avînd astfel acces la informații cu caracter secret deținute de această instituție „creînd o stare de pericol pentru autoritatea statului”, după cum se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?