Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

PSD nu a negociat pe tema suspendării lui Băsescu


Președintele PSD, Mircea Geoană, a precizat, ieri, că nu a discutat, deocamdată, cu reprezentanții PNL și PRM pe marginea unui eventual vot favorabil asupra suspendării din funcție a președintelui Traian Băsescu. El a argumentat că, mai întîi, așteaptă pu-blicarea în Monitorul Oficial a motivației Curții Constituționale în ceea ce privește decizia că faptele imputate președintelui nu impun suspendarea acestuia. În funcție de publicarea acestei decizii a Curții Constituționale se va stabili și data ședinței comune a celor două Camere ale Parlamentului, care, potrivit Regulamentului de desfășurare a ședințelor comune, trebuie convocată în termen de 24 de ore de la pri-mirea motivației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?