Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Focşani, 2007: Traficanţi de droguri, mascaţi şi tineri în sevraj


Consumul de droguri în rîndul tinerilor vrînceni este o realitate, deși autoritățile refuză să confirme acest lucru. În statisticile Autorității de Sănătate Publică nu există nici un consumator de droguri, dar realitatea îi contrazice pe medici. La Spitalul de Urgență a ajuns, joi seara, o tînără de 17 ani care intrase în sevraj. G. A. L., din Cotești, a acuzat amețeli și o stare generală rea, fiind transportată de rude la Unitatea de Primiri Urgențe. Aici, medicii au constatat că fata consumase droguri. „A fost adusă de membrii familiei care au spus că i s-a făcut rău după ce a tras niște prafuri pe nas. Nu știm sigur dacă sînt droguri, însă este cert că a consumat băuturi alcoolice pe care le-a combinat cu substanțe halucinogene”, au spus cadrele medicale de la Spital. Fata a refuzat orice colaborare cu medicii, motiv pentru care aceștia au decis să o transfere în secția Psihiatrie. Numai că s-au lovit de refuzul total al părinților fetei, care au decis să o ia acasă. Persoanele care intră în sevraj pot fi tratate la Secția Psihiatrie, iar dacă starea pacientului este gravă, la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI), unde există patru paturi special amenajate pentru cazurile de toxico-dependență. „Aceste paturi sînt folosite pentru cazurile de toxicologie, indiferent de substanță, acestea fiind raportate la ASP. Pînă acum însă nu am avut nici un caz de toxico-dependență”, a precizat doctorul Mihail Cîrstea, șeful secției ATI. Directorul adjunct al Autorității de Sănătate Publică, Vasile Costin, a declarat că este posibil ca vrîncenii dependenți de droguri să se trateze în spitale din afara județului, acesta fiind motivul pentru care astfel de cazuri nu apar în statistici. „Nu au fost astfel de raportări. În evidența medicilor din județ nu există persoane dependente de droguri. Dacă sînt consumatori cunoscuți, presupun că în cazul unui sevraj se duc la spitalele mari din țară sau nu au avut probleme astfel încît să necesite îngrijirea medicilor din Vrancea”, a precizat doctorul Vasile Costin. Cu toate că nimeni nu recunoaște, este bine știut că în anumite cercuri din Focșani, consumul de droguri, în special în rîndul tinerilor cu bani, a devenit o obișnuință. Surse din cadrul anchetatorilor au precizat că pe parcursul anului trecut mai multe persoane au ajuns la UPU după ce au consumat droguri. Anchetatorii susțin că medicii nu au colaborat cu ei, fiindu-le frică să își asume responsabilitatea în astfel de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?