Mateiaș Badiu are nevoie de 25 mii dolari pentru transplant de celule stem. Pînă pe 30 aprilie a.c. trebuie să achite Clinicii din Beijing un avans de cinci mii de dolari. Bărbatul poate fi contactat la telefon 0727.36.06.96, iar banii pot fi depuși la BCR Focșani, în contul său RO09RNCB0267036286740003 sau în contul Filialei de Cruce Roșie Vrancea – cu specificația „pentru Badiu Mateiaș” – deschis la aceeași bancă, RO77RNCB0267036443600001. Cu siguranță, puțini sînt focșănenii care să nu-l fi văzut, măcar în treacăt, pe bărbatul ce bate în lung și-n lat urbea, pe motoscuterul său. Are mereu o vorbă bună și un zîmbet pentru fiecare, iar ochii îi trădează dorința nestăpînită de viață! Nu toți știu însă că acesta e persoană cu handicap și că peste doi ani urmează, după cum glumește, să-și sărbătorească „majoratul în cărucior”! Mateiaș Badiu are acum 43 de ani și a rămas paralizat în urma unui accident nefericit petrecut în urmă cu 16 ani. „Am aflat de mulți ani despre posibilitatea unei vindecări prin transplant de celule stem, la Clinica Beijing, din China. Dar văzînd atîția copii care aveau nevoie de asta, am considerat că față de mine, ei sînt o prioritate… Așa că mă pregăteam să sărbătoresc majoratul în cărucior. Dar acum mă gîndesc că am băiatul de 21 de ani, azi-mîine se însoară și… aș vrea să dansez la nunta lui !”, spune Mateiaș. Este programat pentru intervenția medicală din Beijing pentru 20 iunie. „Nu știu dacă cer prea mult… Dar vreau, după 16 ani de viață trăită în cărucior, să văd din nou cum e realitatea pe picioare ! Åžtiu, asta costă 25 de mii de dolari. Åžtiu, suma este enormă ! Am stat ani de-a rîndul să mă gîndesc dacă să fac sau nu formalitățile pentru transplantul de celule stem. Cînd vedeam atîtea cazuri, atîția copii paralizați, m-am gîndit că aceștia sînt o prioritate, nu eu… Åži dacă tot e să doneze oamenii bani, să o facă pentru ei. Acum însă, de cînd fiul meu a ajuns la 21 de ani și azi mîine se însoară, am zis că trebuie să încerc să fac tot posibiliul și să dansez la nunta lui…”, a spus Mateiaș. Este un om extrem de realist. Este un om la fel ca noi, toți ceilalți, cu speranțe care nu pot să moară atîta timp cît undeva, în lume, încă mai există o șansă. Åži dacă nu credeți, faceți un exercițiu simplu : imobilizați-vă picioarele și încercați apoi să vă descurcați în cele mai mici detalii ale vieții voastre, astfel. Încercați să vă ima-ginați că nu e vorba doar de un exercițiu scurt, ci de tot restul zilelor voastre pe care ar trebui să le petreceți astfel. V-ați putea resemna ? Åži mai ales, ați putea renunța la visul recăpătării verticalității fizice, atîta timp cît la capătul lumii, doctori pricepuți v-ar putea pune pe picioare ? Mateiaș a paralizat cînd avea doar 27 de ani, o familie frumoasă și multe, multe vise de împlinit. Vise ca ale oricărui om obișnuit care pleacă dimineața la serviciu și se întoarce seara cu bucurie, în intimitatea unui cămin cald, în care-l întîmpină dragostea sufletului pereche și rîsul minunat al micului prinț… Într-o bună zi însă, pe negîndite, pentru Mateiaș timpul și-a oprit cursul. Åži l-a reluat tot pe negîndite, cînd numărătoarea clipelor din restul vieții sale a reînceput pe un pat de spital. „Venisem din concediu. Eu și soția am urcat spre apartament, să lăsăm bagajele iar nașii, fiul meu care avea atunci trei ani și încă doi copii ne așteptau jos. În acest timp, un vecin a intrat într-o debara de la parterul blocului și a aprins o brichetă, să vadă cît combustibil mai are în butoi. Noi tocmai vroiam să coborîm cînd s-a produs explozia. Am inhalat tot fumul ăla îngrozitor de pe scară. Ne-am întors în apartament. Soția a rămas agățată pe dinafară, de geam, la etajul trei. Eu am crezut că mă pot salva sărind într-un pom de lîngă bloc. Dar am căzut. Åži mi-am revenit doar cînd eram deja pe patul de spital”, povestește Mateiaș. Medicii din spitalul focșănean îi puseseră deja cruce. Arsă la rîndul ei, soția nu a putut însă să accepte acest verdict și Mateiaș a fost trimis la Spitalul nr. 9 din București. După o lună a fost operat. Familia a fost înștiințată că viața i-a fost salvată, dar că nu va mai putea merge niciodată. Mateiaș nu a aflat însă și timp de trei ani a muncit pe brînci, în speranța recuperării. „Aveam proteze modelate pe picior. Lucram între opt și zece ore pe zi, continuu, pentru că țelul meu era să pot merge din nou pe picioarele mele. Nici o clipă n-am crezut că nu voi mai putea merge. Protezele mă rodeau dar, firește, eu nu simțeam. Am făcut răni adînci. Mi s-au întors și unghiile de la picioare pe dos. Apoi, după trei ani, m-a chemat echipa de medici și mi-a spus că nu voi mai putea merge niciodată”, spune Mateiaș. „Aveam de gînd să mă arunc de la etaj” Ce a urmat a fost un coșmar din care Mateiaș nu credea să mai iasă vreodată. Refuza să comunice. Refuza să se miște. Refuza să trăiască… Viața nu mai avea sens pentru el. Însă dragostea familiei și sprijinul necondiționat, permanent, oferit de apropiați l-au scos din întuneric. „Nu puteam să accept că eu, care am fost mereu activ, voi zace toată viața și voi avea mereu nevoie de cineva care să mă ajute. Aveam nevoie de doi însoțitori, mă întorceau cu cearceaful. Aveam de gînd, vă spun sincer, să mă arunc pe geam de acolo, din spital. Toți au fost alături de mine și la un moment dat, soția mi l-a dat pe băiatul nostru la telefon. El mi-a dat forța să merg mai departe”, își amintește Mateiaș. Au urmat apoi zece ani în care bărbatul a fost prizonier în propria casă. Timp de zece ani a privit lumea de la fereastra apartamentului său confort III, fără balcon, de la etajul trei al unui bloc din Focșani, tînjind după pierduta sa libertate. „A fost îngrozitor. Nu aveam nici balcon, nici lift. Ieșeam din casă de Paști și de Crăciun, cînd veneau frații mei. În rest, am scos pragurile de la uși și mă deplasam doar prin casă, cu căruciorul de interior”, spune Mateiaș. Filiala de Cruce Roșie Vrancea a demarat, în urmă cu șapte ani, o campanie de strîngere de fonduri pentru a veni în sprijinul bărbatului. S-a reușit astfel ca, prin vînzarea apartamentului lui și a achitării încă unei sume de bani astfel colectate, familia lui Mateiaș să se mute într-un alt apartament, aflat la parterul unui bloc din zona gării. Iar în urmă cu trei ani, a avut norocul să primească un motoscuter special, de la o fundație olandeză. „Nu voi reuși niciodată să le mulțumesc îndeajuns celor de la Crucea Roșie și tuturor sponsorilor care m-au ajutat. De cînd pot să mă mișc liber și singur, trece timpul altfel. Seara îi spun soției să-mi pre-gătească hainele și dimineața mă îmbrac și plec în oraș. Rezolv diferite treburi, mă plimb, mă duc la meciuri, e altceva”, spune Mateiaș. „Tratamentul constă în 6 injecții cu celule stem” Deși a fost printre primii care au aflat de posibilitatea vindecării cu transplant de celule stem, Mateiaș și-a luat inima-n dinți și a trimis actele sale medicale la Clinica din Beijing, China, de abia acum. A primit acceptul și programarea pentru intervenție pentru data de 20 iunie a.c. „Acum pot să dovedesc că nu cer bani pentru altceva, ci pentru operația care a fost deja programată. Am totul, invitația, comunicatul doctorului și al clinicii. Dar nu am cum să fac rost de atîția bani. Pînă pe 30 aprilie trebuie să depun în contul clinicii cinci mii de dolari. Apoi, încă 20 de mii de dolari, cînd plec la operație. De aceea am deschis cont la Banca Comercială. Cine dorește să mă ajute, poate depune bani atît în contul meu, cît și în contul Crucii Roșii Vrancea. Åžtiu că suma este enormă. Totuși, eu nu pot să nu sper… Åži le mulțumesc tuturor celor care vor dori să mă ajute”, a spus Mateiaș. Cine dorește să contribuie la îndeplinirea visului acestui om, poate depune orice sumă în contul său, deschis la BCR Focșani, RO09RNCB0267036286740003 sau în contul Filialei de Cruce Roșie Vrancea – cu specificația „pentru Badiu Mateiaș” – deschis la aceeași bancă, RO77RNCB0267036443600001. De asemenea, Mateiaș Badiu poate fi contactat direct la numărul de telefon 0727.36.06.96.
