Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

WC-ul din fundul curţii şi Uniunea Europeană


Conform normelor Uniunii Europene, WC-urile din curte trebuie să dispară cît mai curînd. Fiecare localitate va trebui să realizeze sisteme de canalizare. Comuna Biliești a obținut deja 3,4 milioane lei pentru o astfel de investiție. Vrînceanul de la țară, europenizat între timp, își face nevoile în WC-ul din fundul curții, iar baie la lighean, asta pentru că nu este racordat la vreun sistem de canalizare. În Vrancea anului 2007, din 67 de comune, doar două se pot mîndri că au sisteme de canalizare și stațiile de epurare aferente. Este vorba despre comunele Gugești și Vidra, care au pus sistemul la punct, la care se adaugă două sate din Tulnici, Lepșa și Greșu. Chiar dacă se pot racorda la canalizare, nu toți vrîncenii au băi moderne, preferînd să utilizeze în continuare WC-ul din curte. Conform normelor Uniunii Europene, WC-urile din curte trebuie să dispară cît mai curînd posibil și fiecare localitate să aibă canalizare. Realizarea acestor proiecte presupune însă costuri foarte mari, bani pe care administrațiile publice locale nu îi au. Primarul comunei Cîrligele, Åžtefan Moscu, a declarat că intenționează să facă un studiu de fezabilitate pentru realizarea sistemului de canalizare la nivelul întregii comune, numai că se lovește de lipsa banilor. El a precizat că localitatea pe care o conduce a avut mult de pierdut din cauza acestui neajuns, investitorii orientîndu-se spre alte zone pentru a-și derula afacerile. „Noi avem doar apă curentă în comună și trebuie să facem urgent sistemul de canalizare și o stație de epurare a apelor reziduale. Pentru a face acest lucru avem nevoie de 12 mi-lioane de lei. Noi nu avem nici măcar bani pentru hîrtie să facem proiecte, de unde atîția bani pentru o asemenea investiție ?! Åži studiul de fezabilitate costă foarte mult, cam cît jumătate din bugetul comunei. Oamenii ar vrea să fie racordați la canalizare pentru că este mai civilizat, iar cu WC-ul în fundul curții nu se mai poate. Din cauza faptului că nu există canalizare am pierdut și investitori, care au preferat să plece în alte localități, unde au acces la utilități”, a spus Åžtefan Moscu. Acesta a adăugat că în conformitate cu programul multianual de dezvoltare, propus de Ministerul Mediului, comunei Cîrligele i-ar veni rîndul să primească fonduri pentru o astfel de investiție abia prin 2015. „Oamenii de la țară sînt văduviți de civilizație, sînt diferențe enorme între comune și orașe. Sînt unii care și-au construit fose septice, dar nu am de unde să știu dacă nu cumva microbii ajung în pînza freatică. Noi primarii dorim să facem ceva, dar de la a dori și pînă la a face este cale lungă din cauza lipsei banilor”, a concluzionat primarul Moscu. Bilieștiul are bani pentru investiție Nici la Bolotești situația nu este mai roz, dar cel puțin aici s-au alocat deja banii necesari realizării unui studiu de fezabi-litate pentru construcția sistemului de canalizare. Este vorba despre 40 mii lei necesari pentru plata studiului, a proiectanților și a arhitecților. „Am obținut banii pentru studiul de fezabilitate, dar nu avem arhitecți și proiectanți pentru că toți sînt foarte ocupați. Cred că va mai trece mult pînă să devenim cu adevărat europeni. Avem noroc de faptul că toate cele 6 sate ale comunei sînt racordate la apă curentă, dar trebuie și canalizare pentru că altfel se închide și apa. Noi sperăm să ne lipim de fondurile europene”, a afirmat Åžtefan Sîchin, primarul comunei Bolotești. Cetățenii comunei Biliești se pot considera într-adevăr norocoși, administrația locală de aici obținînd deja 3,4 milioane lei pentru realizarea sistemului de canalizare și a stației de epurare aferente. Mai este nevoie doar de cîteva avize, lucrările urmînd a demara chiar din această vară. „Avem apă curentă, iar în această vară vom demara lucrările la canalizare, mai trebuie doar să obținem autorizația de construcție și cîteva avize. Avem aprobată suma de 3,4 milioane lei pentru realizarea sistemului de canalizare și a stației de epurare. În prezent noi sîntem cu un picior în UE și cu unul în afară. Am reușit să modernizăm grupurile sanitare din Åžcoala 1, elevii nemaifiind nevoiți să iasă afară din unitate”, a precizat primarul comunei Biliești, Ovidiu Butuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?